miercuri, 30 aprilie 2014

My Family and Other Animals - Gerald Durrell




Gerald ?  "Cum adica Gerald ?", m-am intrebat in 1986, cand a aparut la Editura Univers povestea a cinci ani petrecuti in insula Corfu, de autor, impreuna cu familia sa. Eu stiam doar despre Lawrence Durrell, si inca cum stiam !  Citisem  "Cvartetul din Alexandria", stiam, desigur si de existenta celor cinci carti ale seriei "Cvintetul din Avignon", dar eram constient ca trebuie sa-i cada cerul in cap regimului bolsevic de la Bucuresti, pentru ca cenzura sa permita o asemenea traducere in tara noastra maiastra. Nu-mi pasa daca unul din cei trei care vor citi postarea mea, vor spune ca am fortat, sau am scremut o impresie despre Cvartet si Cvintet, dar daca Cvartetul m-a facut sa renunt la ideea ca un om fara studii universitare, chiar talentat, nu poate atinge culmea realizarii artistice - si Lawrece Durrell , ca si niste romani geniali, precum Caragiale, Rebreanu , Fanus Neagu, dar si multi alti maestri straini,  nu are/nu au studii superioare, dar au har  - Cvintetul si alte carti de acest autor fantastic mi-au intarit convingerea ca studiile, cat vor fi de inalte, fara har, nu inseamna nimic ! 
 Dupa cvintet - iarasi nu ma refer la carti, ci la ceea ce am simtit eu citindu-le  - am fost asemenea unui individ prabusit odata cu un balon in flacari, scapat prin minune, in viata, dar calcat de tren pe linia ferata unde cazuse. Nu mai luam notitele din cartile lecturate,  in caiete de lectura, ca de obicei, ci inglobam ideile, faptele memorabile si chiar citatele, direct in insemnarile mele, destinate  Vulturului, in jurnalul meu ciclopic, lizibil numai din spatiul cosmic, integrandu-le in relatarile despre propria-mi existenta.  Acum, dupa ce Gerald a scris despre Corfu, este firesc sa amintesc si doua carti de calatorii ale lui Lawrence : "Pestera lui Prospero", carte care ne duce tot in Grecia, si "Lamaii amari ai Ciprului", unde, pe langa bucuria cunoasterii unei realitati geografice, Lawrence  degusta si  din licoarea amara a politicii, ceea ce inseamna de fapt, desertaciune. Ma mai refer la un singur roman al lui Lawrence Durrell : "Labirintul intunecat". Este chiar labirintul in care, ne confruntam cu Minotaurul. Aceasta este cartea care m-a determinat sa vad viata mea ca pe un labirint fara iesire. Postez si cateva poze cu aceste volume.

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Periplul lui Baldassare - Amin Maalouf



Aceasta postare este un ecou , copil orfan al celor de odinioara, caci in lipsa lor, chiar iti vine sa rescrii carti pierdute pe funduri de oceane sau, mai rau, sa crezi ca anul Fiarei nu numai ca se apropie, dar chiar ar fi in curs de derulare ... Sunt doi autori cu acest nume, la unul dintre ei, avem un singur "a" pentru MAALOUF ... Numele acesta este binecuvantat ... Samarkand chiar  este despre Omar Khayyam, profesorul meu de patologie, dr. Ioan Caluser a fost si la mormantul poetului, mi se pare ca autorul catrenelor vrajite a murit in anul 1050, multe toamne, aproape o mie, si-au scuturat frunza pe mormantul sau, si doar "se pare cum ca , alte valuri, cobor mereu pe-acelasi vad / se pare, cum , ca-i alta toamna, ci-n veci, aceleasi frunze cad" ... 
Dar profesorul a mai fost si la mormantul unuia de-al nostru, Ibn Sina ... 
 Iata , in poza, sapte carti de Maalouf din Babel, le-am citit pe toate, cele din randul de sus mi-au placut cel mai mult, iar "Periplul lui Baldassare" imi place la nebunie. Pentru ca este un ecou, procedez asemenea tie ,  Diana, redau inceputul cartii indragite :
" Patru luni intregi ne despart inca de anul Fiarei si ea este deja aici. Umbra ei ne acopera piepturile si ferestrele caselor. In  jurul meu, oamenii nu mai stiu sa vorbeasca si despre altceva. Anul care se apropie, semnele premergatoare, prezicerile ..."

vineri, 25 aprilie 2014

Masina timpului, Leonard Cohen si un tango celest



In primavara lui 2010 am vazut la cineva cartea "Joaca preferata" de Leonard Cohen. Cand este vorba despre carti, nu stau pe ganduri, cartea aparuse in 2003, dar am reusit sa o gasesc si am citit-o pe nerasuflate. Cum sa nu fi stiut ca Leonard Cohen este cantaret, dar iata ca la cantece nu ma reped, asa cum ma arunc pe carti.  Primul cantec de Cohen, l-am ascultat ieri, dupa patru ani de la citirea cartii ... Mi-l trimisese Nelu, sotul verisoarei mele din Sibiu, Mariana, il aveam pe Chat , si glasul un pic ragusit al cantaretului, cum se intampla sa fie si al meu, cand ii permit talentului sa ma chinuie, si ma pun pe cantat, ca un saman care aduce ploaia, m-a cucerit. Dar  la acest videoclip, sunt noi obstacole intre mine si Cohen, cantaretul. Caci melodia sa "Dance Me , To The End Of Love", este insotita de un tango celest, in care, cuplul format de actorul Al Pacino, si o tanara pe care nici nu-i nevoie s-o cunosti, pentru a o indragi, mi-a furat nu numai privirea, ci toate simturile, iar textul si melodia lui Cohen au ramas doar un fundal, e drept, la fel de fascinant ca si bolta instelata, dar aceasta, in timp ce, aici, aproape de mine, dar si  de zei, desfasurarea cuplului fascinant, intr-un tango ce aminteste de un poem al lui Borges,  parea  sa invaluie in mister intreaga lume, stramutand-o in profunzimile din care a izbucnit fierbinte, odata cu explozia primordiala. Vara lui 2010 a declansat un tsunami in viata mea. "Dance me",  pare un cataclism apocaliptic, acum dupa patru ani. O paranteza de patru ani am lasat intre cartea si primul cantec de Cohen, pentru a-i face loc in fiinta mea ! Cate asemenea minuni am tinut departe, inafara orizontului de actiune al simtirii ?  Este inca un indemn pentru mine, sa adun filele acoperite cu frunze moarte, hieroglife si fire  de nisip, pentru a le insira ca pe niste margarite , pe ata. Daca Vulturul nu va fi satisfacut de ceea ce i-am dat sa devoreze ? Mai am aceasta datorie de suflet, sa scot dintre sutele de file, intamplarile teribile din cei patru ani, scursi intre "Joaca preferata" si "Dance Me, To The End Of  Love" ... Nu ma poate ajuta,  decat Eclesiastul, la aceasta cumpana : " M-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au facut mainile mele  ... totul este desertaciune si vanare de vant si fara nici un folos sub soare" . Dar cum sa fie asa, cand simt sfasierea aceasta de nedescris, datorita dansului celest  ce naste spatiu din muzica lui Cohen ? Macar altii, au reusit sa lase ceva sub soare ! "Cand privesc cerurile, lucrul mainilor Tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat, imi zic : 
 "Ce este omul ca-Ti amintesti de el ?"
 Iata ca sunt si oameni spre care Domnul se uita cu  dragoste ...

duminică, 6 aprilie 2014

Crangul de cimisir - Ancerov


Mihail Ancearov


Expozitie de trandafiri pe masa din Babel


Pe vremea mamei, o uimeam scotind din rafturi orice carte "in doi timpi si  trei miscari". Aveam sapte-opt mii de carti pe atunci, si eram agil, iar acum, am mult peste douaspreze mii, si, iata, in acest an de pe urma, viata ma obliga sa port si ochelari, asemenea lui William din Baskerville, din "Numele trandafirului" de Eco, cu un singur "c", caci  nu sunt profesor de literatura,  sa pot ramane credibil scriind acest nume sacru cu doi "c", numai pentru ca "asa vrea profesorul". Am vazut, cu bucurie, ca ai postat pe blogurile tale si pe blogul nostru comun, despre "Cercetari in marca Brandenburg si alte povestiri" de Gunter de Bruyn, Diana. Si te-ai referit si la "Expozitia de trandafiri" si "Nuvele minut" de Orkeny Istvan, care, intr-o duminica, ne-a tinut laolalta, in discutii nesfarsite, care nu ar fi incetat pana azi , nici pana la a doua venire, daca era dreptate pe lume. Iti amintesti de nuvela "Cat traieste un copac", Diana ? Pe-atunci, Orkeny imi parea un nume insuficient de maret, eu ortografiam "Orkenyi", asa voia maestrul ratat din mine. Cele doua volume sunt in vechea colectie "Globus" a Editurii Univers, care, din nefericire, a fost abandonata dupa 1989. Cartea lui de Bruyn  a fost un ton aparte din ultimul racnet al colectiei, in 1989. Autorul, care a debutat in 1960, poate fi considerat est-german, chiar daca intre timp, Germania s-a reunificat. Dar totusi, nu poate fi localizat restrictiv, valoarea sa este universala - limbaj de lemn, vei zice, sau poate nu vei zice, Diana , faca-se voia ta! 
*

Am in Babel, douasprezece randuri de carti din seria Globus/Meridiane, asta inseamna cateva sute de carti. M-as fi gandit ca dorinta mea de a raspunde cu un ecou postarilor tale despre "Cercetari in marca Brandenburg" imi va prilejui o excursie prin sute de titluri  ?
 Cartea de Orkeny am scos-o din prima miscare, am gasit-o dintr-o privire, sta la vedere, ca sa-ti pot raspunde pe loc, daca mai ai dorul sa vorbim despre "Expozitia de trandafiri". Dar povestirile lui de Bruyn, erau pe al doisprezecelea raft, pe randul din spate, si am luat in mana toate cartile colectiei, pentru a aseza cartea pe masa de onix din Babel, in expozitia de trandafi, sa-ti raspund cu un ecou. Iata-l ! Ecco !, cum zice feodermul din cizma italica!

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Intalnire printre ruine : London Fields


Era o zaluda la Pro-TV, Gianina Corondina, sau asa ceva, care bagase spaima in mine, caci se schimonosea ca dracu' in timp ce se scremea cu stiri despre vreme. Era /este o paiata , ceva de spariet pruncii nenascuti, pentru a-i convinge, sa ramana "la locurili lor". Apoi, am aflat ca muiercea , dracul cu fofoloanca , cum o numisem spre hazul sora-mi , este si cantareata ( Turcelu, cantaretul chelu, este un ecou in viitor al oribilei matracuci ) - cu glasul ei de cotofana - am zis  atunci ca pe lume, nimic nu-i imposibil. 
Asa ca a devenit posibil sa mai scriu odata si despre satana cu curul gol din "London Fields", Nicola Six, care, va fi avand adevarurile sale, dar datorita raului pe care mi l-a facut, am asezat-o pe cel mai inalt tron al muierilor satanice.
*
Eu am citit romanul vara trecuta, adica in 2013, si ceea ce redau este un vag ecou, in care nu exclud sa se fi amestecat, din bizara chimie combinativa dintre amintire si uitare, si nesce ( sic volo!) citate din alte zone. Iata, voiesc sa incep cu o vorba a samanului OSIKIN : " Magul contacteaza universul - aceasta uriasa forta vie - pentru a obtine sprijin impotriva diavolului". 
 *
Stiu ca realitatea ne ofera alternative limitate, aceasta era si situatiunea in cazul Nicolei, care stia ca va fi ucisa, si a fortat desfasurarea dramei propriei morti, pentru a afla totul despre ea, dinainte. Actiunea ei a fost asemenea marilor maestri, care, printr-o mutare neasteptata, isi fac adversarul sah-mat !
*
Vine o serie mica de citate de provenienta incerta, aici uitarea este mai tare decat amintirea : " Nutream vise mai puternice decat realitatea", "Inimile oamenilor se leaga prin rani", "Talentul este evanescent si putini artisti reusesc sa-l sustina pana la capat", "Nu mai putea crede in comuniuni perfecte", "Adevarul este , ca un oras ingropat in nisip". Poate ca am alunecat catre Milorad Pavic, nu stiu sigur.
*
Ma reculeg cu strafulgerari de lumina din Psalmul 119 : "Ma gandesc la judecatile tale de odinioara, Doamne, si ma mangai / Ma apuca o minie aprinsa la vederea celor rai, care parasesc Legea Ta."
*
Si acum, sunt sigur ca suntem in London Fields. Nu, nu vom vedea aici lumea in ruine, Diana, tu asteptai, spre sfarsitul lecturii un peisaj apocaliptic.Lumea nu a pierit, doar omenia.
*
"Moartea, ultimul lucru care deja, in viitor, fiinta, crestea in aceste momente in dimensiune, iar Nicola Six, ii iesea in intampinare";  "Nicola se afla intr-o relatie stranie cu realitatea"; " Pentru ea, timpul si spatiul se comprimau cand trecea prin usa rotativa ce conducea spre uitare";  Isi ruinase viata pentru Nicola, si ea, se culcase cu el doar o singura data, ca sa-i arate ce va pierde pentru vesnicie"; "Isi propusese sa abata asupra capului lui umilinta si haosul"; "Iubirea face ca lumea sa se invarta"; " Nu putem controla lucrurile pe care le visam"; " Dupa ce ai simtit atractia nenorocirii in masa, mai vrei nenorocire, mai vrei masa" . 
*
Destul, deocamdata. Amin.