sâmbătă, 14 decembrie 2013

Relatari recente despre Pirrip Philip


Romanul "Marile sperante", publicat de Dickens in anul 1860, va fi citit pana la sfarsitul veacurilor de noile generatii de cititori, si nu ar fi exclus de la lectura nici in imprejurarea-limita in care ultimul cititor din lume, ar avea de ales dintre toate cartile scrise de specia umana, pentru o singura viata de om, pentru ca, acest roman are glas, si iti cere sa-l citesti.
*
 Am mancat, de curand, placinta cu carne, si mi-am amintit de Pirrip Philip, eroul lui Dickens. Placinta cu carne a sustras Pip din camara surorii care-l crestea pe fratele orfan, ca sa-l hraneasca pe ocnasul evadat care l-a surprins in cimitir, unde copilul venise la mormantul parintilor sai. Intalnirea cu ocnasul, a fost pentru Pip, o intalnire cu destinul.
*
Pirrip, numele de familie, Philip nume de botez, era ceva de nepronuntat pentru micul orfan, "limba mea n-a izbutit sa scoata un cuvant mai lung si mai lamurit decat PIP ", spune personajul din "Marile sperante", si daca te iau cu repejorul, trece un pic de vreme , pana sa te dezmeticesti despre cine vorbim cand ii pronuntam numele in intregime.
*
Acum, este vorba, de fapt, despre "Mr. Pip", este un roman de Lloyd Jones, publicat in anul 2007, de acest autor neozeelandez, si aparut in limba romana in 2009, la Editura Trei, colectia "Fiction Connection".
*
 Ne aflam pe o insula tropicala, in vreme de razboi. Bougainville este un loc fertil, incat dupa cateva luni de la intreruperea cursurilor, din cauza razboiului, scoala insasi a disparut sub asaltul vegetatiei. Singurul alb care, infruntand ororile razboiului civil, ramane pe insula, este Mr. Watts. El decide sa fie profesor, dar unicul volum aflat la dispozitia sa, pentru a-i invata carte pe copii este romanul "Marile sperante". Mica eleva Matilda, patrunde in lumea acestei carti, in care isi gaseste refugiu din realitatea dura a vietii in timpul atrocitatilor traite. Lumea cartii este in conflict cu cea a credintei religioase a mamei sale, dar peste conflictul de idei, revarsarea barbara de sange care scalda comunitatea, spulbera totul.
*
Autorul marturiseste despre puterea miraculoasa a fictiunii de a genera lumea imaginara care te poate salva din mizeria dezastrelor, si felul in care un roman te poate invata la fel de multe, si chiar mai multe decat lumea reala, aducand  bucurii intre dureri si luminite in noapte. Mai vedem cum pot cartile sa starneasca neintelegeri, temeri si conflicte, dar si bucurie si stare de vraja.  In "Mr.Pip", lumea  palpabila isi pierde consistenta, cedand locul celei alternative.

Imblanzirea scorpiei


Realitatea are pentru oameni, pentru noi, variante limitate, degeaba spun visatorii ca viata este un nesfarsit spatiu albastru, indemnandu-ne sa ne deschidem in el cai nesfarsite. 
*
"Imblanzirea scorpiei" imi sugereaza. prin inovatia lui Petruchio, atitudinea unui mare maestru  de sah. In prezent, milioane de fani urmaresc pe viu, fiecare mutare, dintr-un joc intre mari maestri, si totul pare previzibil, totul se conformeaza normei si asteptarilor, pana in clipa celesta a unei miscari neasteptate, geniale ...
*
Despre oglinda, Petruchio si Katharina vorbesc doar o data in piesa : intai  el o indeamna sa nu mai fie atat de acra, iar Kate riposteaza ca asa arata ea, ca un  mar paduret. "Nu e nici un mar paduret aici, asa ca nu mai arata atat de acra", adauga barbatul. "Ba da, este" , riposteaza femeia. "Arata-mi-l" cere barbatul. "Daca asa avea o oglinda, ti l-as arata", raspunde femeia.
*

Oglinda este mutarea geniala a lui Petruchio. El devine o oglinda deformanta pentru Kate. Izbucnirile ei temperale, reflectate in reactia lui exagerata la acestea, devin o oglinda ce reda caricatural apucaturile femeii. Absurditatea si nebunia acestor gesturi, o determina pe femeie sa-i poarte simpatie celui care i le-a suportat, inspirat de dragostea pentru ea. Kate ajunge sa isi doreasca ordinea si decenta, imposibile in contextul crizelor temperamentale subintrante de care era vinovata, si vazandu-se pe sine, asa cum este, datorita reflectarii in oglinda deformanta, se leapada de toanele ei.
*
Oglinda a fost , pentru cei doi, mijlocul prin care li s-a dezvaluit adevarul, ajutandu-i sa inteleaga cine sunt ei cu adevarat. Trasformarile suferite  sub imperiul oglinzii strambe, aduc aminte de Metamorfozele lui Ovidiu. E mare lucru sa invingi indaratnicia, zadarnic vad atat de bine paiul din ochiul altuia ! De aceea are loc atat de confortabil irationalul  si sub caciula mea !

*

duminică, 8 decembrie 2013

"Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj" de Haruki Murakami



Al optsprezecelea volum de Haruki  Murakami in seria de autor la Editura Polirom este romanul "Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj". Astept cu infrigurare cartile lui Murakami, si acest roman nu m-a dezamagit, dar pot spune ca "Underground" (roman-reportaj) si "Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga", nu mi-au placut, asa cum mi-au displacut si romanele-reportaj ale lui Garcia Marquez, in ciuda faptului ca  recunosc ca Marquez este Marquez, si Murakami este tot el, si cand isi alege teme aiurea, cuvintele sunt ale autorului, si starea de vraja nu le paraseste, in ciuda naratiunii neatractive.
*
Titlul noului Haruki m-a derutat , despre "ani de pelerinaj" am tot auzit si am mai citit, dar nu am mers cu gandul la origine, aici, inspiratia lui Murakami vine de la "Anii de pelerinaj" de Liszt, din care interpreta, la pian, Dalba, un personaj tragic al romanului, bucata "Le mal de pays" ( link : AICI), iar autorul face referire si la alte doua interpretari ale piesei, dintre care o prefera pe cea a lui Lazar Berman. "Le mal du pays" este, de fapt, dorul de casa, tristetea nedeslusita, melancolia. Asadar, Liszt face un tur prin Murakami, si se intoarce la mine, in Europa, acum, cand acest cantec se destrama in mintea mea, facand loc uitarii. Nu uit ca romanul "1Q84" mi-a adus in centrul atentiei "Sinfonietta" de Leos Jancek ( link : aici ), si cum as uita romanul "La sud de granita, la vest de soare", in care vad cum un autor japonez, vorbeste despre muzica ascultata de tineri in Occident, ca si in Tara Soarelui-Rasare, ceea ce inseamna fuziunea intre civilizatii ?
*
Am citit cartea cu sufletul la gura, dar lectura m-a tulburat mai mult decat era de asteptat. O veche poveste din anii de liceu, care lasase rani in sufletul lui Tsukuru, este dezgropata, scotand la iveala fapte cutremuratoare ale vietii si  revarsari de intuneric din adancurile fiintei, care trebuie asimilate, pentru ca viata sa merga mai departe.  Nu lipseste nici spectrul diavolului din aceasta poveste. Ma opresc insa, doar la cateva scurte citate, cu speranta sa revin cu postari consistente despre romanul de 262 pagini, in care mi-am insemnat peste cinci sute de citate.
*
" Caldura fuziunilor chimice intre oameni" ; "adevarul este ca un oras ingropat in nisip"; "vise mai puternice decat realitatea"; "inimile oamenilor se leaga prin rani"; " nu stia daca in profunzimile sale se ascunde un intuneric adanc" ; "GELOZIA ESTE CEA MAI FARA DE SPERANTA INCHISOARE"; " NU MAI CREDEA IN COMUNIUNI PERFECTE"; "talentul e evanescent si probabil putini oameni reusesc sa il sustina pana la capat".

Ultimul om bun - A.J. Kazinski


Americanii nu au fost pe Luna ?!


Carti celebre oglindite in "Intalnire pe campul cu maci" de Diana Alzner


Inainte de toate, un cadru real : "O scurta  istorie a viitorului" de Jaques Attali, evreu francez care face parte dintre artizanii a ceea ce numim "Noua Ordine Mondiala", scrisa din perspectiva elitelor care conduc lumea din umbra. Spre sfarsitul cartii, autorul declara ca scopul noii ordini este virtualizarea omenirii, trasformarea ei intr-o componenta a unui program virtual, ca un fel de hiperinteligenta a traiului, in care umanitatea ar fi o componenta minuscula, tinzand spre zero, cu pretentia ca operatiunea ar consacra desavarsirea istoriei spetei umane. ( link : AICI). Apoi, un stop-cadru intr-un fragment din romanul "Iluzia" , aflat in curs de elaborare, avand drept autor  pe Diana Alzner, care a scris povestirea "Intalnire pe campul cu maci", din care redau aici, cateva oglindiri din opere literare care au inspirat-o.  In "Iluzia", omenirea este stramutata in lumea "Virtualia". "Munca de furnici a agentiilor biruise, si lumea se mutase de bunavoie in "taramul abstact si in etern". In real, au ramas doar oamenii de la Centrale, care asigura energia necesara lumii "Virtualia", si fugarii, adversari ai virtualizarii, adepti ai teoriei conspiratiei. Acestia cred ca forte oculte "vor sa depopuleze lumea, sa puna omenirea la conservat" si indeamna "sa spunem NU genocidului planetar". ( link : AICI).
*
In "Intalnire pe campul cu maci" de Diana Alzner, situatia este mai complexa, nu intentionez sa dezvalui totul, doar sa recomand povestirea celor interesati, care o pot gasi in "Almanah ANTICIPATIA - 2014" la pagina 138. Si aici, omenirea este stramutata intr-o lume virtuala, in  "Pajistile Verzi ale Eternitatii", cu exceptia centralistilor, a familiilor lor - ei sunt cei ce furnizeaza energia - si a fugarilor. Lumea virtuala se dovedeste o capcana ingrozitoare pentru oameni, dar unii au sansa sa fie salvati de Sander, stapanul Arhipelagului format din insule scufundate si insula suspendata,  care le asigura refugiu pe insulele construite candva pentru iubita sa, incepand cu Insula Tristan da Cunha si sfrasind cu "Inventia lui Morel". Sander le recupereaza si pachetele de memorie din baza de date a lumii virtuale, confruntandu-se cu entitatile care servesc drept gardieni ai Sistemului, care se opun retrimiterii oamenilor salvati, inapoi, in lume. Dar se produce un dezechilibru intre lumile imaginare , cea reala si lumea virtuala, care provoaca un melaj intre acestea. In Arhipelag apare un tren, un fel de tren fantoma, din care coboara Mara si Toma, parintii Sandrei, fetita cu ochi albastri, care se juca cu Iulia in Gradina Bibliotecarului, si fusese absorbita pe "globul plutitor, insula, enclava, chistul din masinaria care inghitise lumea". Parintii, desi despartiti,  pornisera impreuna, in cautarea copilului.
*
  Simon, fost fizician, refugiatul intalnit de Mara pe Insula Scufundata,   crede ca toate acestea se datoreaza unei inflatii haotice, care face ca mici spatii ale realitatii sa se dilate si sa inunde lumi paralele.  Mara crede insa ca lumile imaginare din filme, carti si vise, au capatat consistenta materiala si au irumpt in lumea reala, ea fiind, de fapt, un personaj in cartea scrisa de bibliotecar si de sotia lui, bolnava si pe moarte, care sa le serveasca drept refugiu, si spatiu vesnic viu.
*
"Plenitudinea lumii  si ordinea ei", este aici, pentru ca face referire la universul holografic si la marginirea Bekenstein, amintite de Diana, "Realitate ascunsa" de Brian Green, pentru ideea de universuri paralele, "Visele sunt sacre" de Asimov, datorita splendorii  ideii oglindite in titlu, reluata un personaj al povestirii Dianei, "Galapagos" de Vonnegut, "Enciclopedia fenomenelor inexplicabile" de Jerome Clark si "La poarta necunoscutului" de Ion Vaduva Poenaru, pentru intruziunea  irealului in lumea reala, despre care relateaza si Mara, amintesc doar despre nava-fantoma OCTAVIUS, care apare si dispare in timp, fiind surpinsa de Mara la o aparitie intr-un port la Marea Neagra, "Prefericitii de pe insula dezolarii" de Herve Bazin, pentru ca a dat nume  -  Tristan da Cunha  - primei insule daruite de Sander femeii iubite, "Dormi" de Annelies Verbeke, pentru casalotul Frederik, "Insula din ziua de ieri" de Eco, pentru finalul stralucit al povestirii Dianei, si "Un veac de singuratate" de Marquez, care sugereaza si titlul povestirii, cu aparitia lui Aureliano Buendia pe campul cu maci, langa un galion spaniol penetrat mirific, in camp, departe de tarm, unde incepe o idila intre Mara si refugiatul Simon. .
*

Un veac de singuratate - G.G. Marquez 

 


"Cand se desteptara, cu soarele sus, ramasera stupefiati, fascinati. In fata lor, in peisajul frumos al ferigilor si palmierilor, ALBIT IN PULBEREA DE LUMINA TACUTA A DIMINETII, aparu un enorm galion spaniol. Acesta era usor inclinat spre tribord si de pe catargul intact atarnau ramasitele mizere ale panzelor, intre odgoane inflorite cu orhidee. Botul navei, acoperit cu o carapace uniforma de remore fosilizate si de muschi fin, era adanc infipt in solul stancos. TOTUL PAREA INSCRIS INTR-UN CERC IZOLAT DE RESTUL LUMII, un spatiu alcatuit din insingurare si uitare, ferit de prefacerile datorate vremii si ocolit de lumea paserilor. In interiorul navei, pe care membrii expeditiei il explorara cu infrigurare, nu exista altceva decat un tufis des de flori. ( ... )

Multi ani dupa aceea, colonelul Aureliano Buendia, traversa la randul sau regiunea, cand aceasta era deja strabatuta de o cursa postala regulata, si nu mai gasi alta urma a vasului, decat scheletul carbonizat intr-un camp de maci.''