vineri, 22 februarie 2013

Camilo Jose Cela - Familia lui Pascal Duarte

Ultima aparitie din colectia BPT a Jurnalului National  in seria NOBEL, este romanul 
"Familia lui Pascal Duarte"
 de Camilo Jose Cela.
 Este numarul 32 al seriei, dupa care, colectia s-a poticnit din nou, este a doua intrerupere in aparitia seriei NOBEL, se pare ca a trecut vremea cartilor care apareau cu ziarele, un lucru este cert, ziarele pe suport de hartie si-au pierdut  cititorii, si nimic nu le mai salveaza, nici macar oferta de carti impreuna cu ziarele. Pacat, mare pacat ...

Civilizatii Antice

Am primit prin posta de la Editura RAO, niste carti la promotie :
"Civilizatii Antice" - coordonator 
Catherine Salles
"O calatorie sentimentala. Jurnal pentru Eliza" - Laurence Stearne
" Si dupa ... " - Guillaume Musso

marți, 19 februarie 2013

Maurice Druon, nepotul lui Joseph Kessel

In clasa a zecea, intrasem cu prietenul meu Circa Mircea, in prezent farmacist, intr-o librarie, si mi-a atras atentia un roman intitulat "Calaretii". Costa 13 lei si, nu aveam banii nici insumand maruntisul de care dispunea fiecare dintre noi. Am si azi in biblioteca acest roman, cumparat dupa cateva zile de la intrarea din librarie, am vazut si ecranizarea cartii despre salbaticul joc BUZKASHI al calaretilor afgani, cu Omar Shariff in rolul principal. Vedeti cat de tarziu ajung sa pronunt numele autorului romanului ? Am intalnit, chiar si la facultate, colegi care cunosteau oarecum titlul unor carti semicitite, dar ignorau numele autorului . Pentru mine, viata scriitorilor este alt roman, uneori, chiar la fel de atractiv precum opera. Asa este si cazul lui Joseph Kessel,  romancierul care a scris "Calaretii", de care am citit in timp si alte romane, iata, cel despre aviatorul MERMOZ, prezentat in ilustratie, dar si "Le lyon", pe care l-am citit in limba franceza in clasa a unsprezecea. In ilustratie mai apare si romanul "Marile familii" de Maurice Druon, al carui prim volum a aparut in 1948, ii aduce laurii Premiului Goncourt in acelasi an, fiind urmat de al doilea volum in 1950, si de al treilea in 1951, iar mai apoi, de cele sapte romane ale seriei "Regii blestemati". In 1958, romanul "Marile familii" a fost ecranizat in regia lui Denys de la Patelliere, cu Jean Gabin in rolul bancherului Noel Schoudler.
*
M-am indepartat insa de ceea ce aveam sa va spun : DRUON, nu este numele tatalui dulce al marelui scriitor, el este fiul actorului Lazare Kessel al vestitei trupe a Comediei Franceze, care s-a sinucis la 21 de ani.  Druon este numele tatalui sau vitreg, care l-a crescut cu afectiune si rigoare, iar Joseph Kessel, fratele lui Lazare, ii este unchi. Kessel, bunicul dinspre tata, era kirghiz, venit la Paris pentru a studia MEDICINA, pe care a practicat-o in Argentina, ca medic intinerant, stabilindu-se, in cele din urma in Franta, impreuna cu cei doi fii : Lazare si Joseph.
*
Inca ceva, important pentru noi, romanii : sotia lui Joseph Kessel, Sanda Polizu-Micsunesti, era eleva lui Brancusi, a incetat din viata de tanara, si monumentul ei funerar a fost sculptat de Brancusi insusi.
*
Si acum, despre Bancusi : suntem in 19 februarie, ziua de nastere a marelui sculptor. S-a nascut in 1876, la 19 februarie, in HOBITA,  judetul GORJ.

duminică, 17 februarie 2013

Anticariat online - 365 mag.ro

De cand sunt constient de mine sunt in cautare de carti, am si in prezent o lista cu carti cautate. Iata aici un link catre o librarie online :
LIBRARIE ONLINE , link : AICI

luni, 11 februarie 2013

Charles Dickens - "Impresii din Italia"

Charles Dickens a scris in anul 1846 la GENOVA cartea de calatorii "Impresii din Italia", care poposteste acum in Bibliotca Babel, trimisa de Anticariatul de Noapte.

Giovanni Papini - "GOG"

               
                     
  "De cativa ani, lumea devine tot mai nesigura si mai periculoasa, asa incat a trebuit sa ma gandesc sa-mi pregatesc un refugiu acceptabil. Vom avea in curand, RAZBOAIE, INVAZII, REVOLTE si nimeni nu se poate crede in siguranta. Cine se gandeste la aceasta si nu are intentia sa se lase inflamanzit sau gatuit, trebuie sa se pregateasca din vreme. " 

 Giovanni Papini - "Gog"

duminică, 10 februarie 2013

Jean Raspail - "Cine isi aminteste de oameni ..."

"Vocile lor le aude Lafko, vocea sondorilor, a observatorilor, inca inainte de a zari corabiile. A recunoscut vocea omului desi se credea singur pe pamant, fiindca de mii si mii de ani incoace, nimeni nu s-a mai aventurat pana aici. Ii trebuie o sfortare uriasa pentru a o admite dupa atatea secole de singuratate. Creierul il doare atat de tare, incat e nevoit sa lase rama o clipa, pentru a-si strange tamplele intre maini. Ceea ce era cu neputinta de cuprins cu mintea isi croieste drum lob cu lob, producand iremediabile deteriorari. Si este doar inceputul. Fiindca pe acesti oameni inca invizibili, care vorbesc intr-o limba necunoscuta, si-i imagineaza dupa propriul lui chip, intr-o barca asemanatoare, la nivelul apei, vaslind de-a lungul tarmului. Nu cunoaste alt fel de om. Memoria lui amuteste in acest punct. Chiar si indepartatii chonos, de la nord de golful Penas, care au fost ultimii sai dusmani la sfarsitul marelui mars, semanau leit kaweskarilor si construiau aceleasi barci. Or, ce vede el, Lafko, de dupa micul cap care ascunde stramtoarea?
O BARCA, SIGUR, DAR MONSTRUOASA ! "

Jean Raspail - "Cine isi aminteste de oameni?"

sâmbătă, 9 februarie 2013

Vietile celor doisprezece cezari

Mi-ar fi placut sa traiesc in Roma Antica, desigur nu ca sclav, dar nici prea in fata, in nici un caz ca patrician. Si mai mult as fi indragit viata in Fara Fagaduintei, dupa fuga din Egipt si dupa cei patruzeci de ani de peregrinari dar inainte de vremea stapanirii romane. Poate ca mi-ar fi placut cel mai mult viata in zilele Varstei de Aur ale omenirii. Dar ma bucur oricum ca sunt un om viu si trec inca prin lume si viata, atat timp cat mai sunt carti de vazut si de citit. Aduc acum in Babel un autor si o carte de succes din Roma Antica, si ma gandesc la serialul "ROME" pe care, cine nu l-a vizionat, sa o faca. Iata asadar, cartea "Vietile celor doisprezece cezari" de Suetonius Tranquillus,  autor nascut cam la anul 70 dupa Hristos, la Roma, poate la Ostia, sau undeva in nordul Africii, pe teritoriul Algeriei de azi, tara care nu pare sa se fi indepartat inca de vremurile tulburi din lumea antica. In zilele imparatului Domitian, Suetoniu era tanar inca, si participa la intalnirile cercului literar al lui Pliniu Tanarul, alaturi de istoricul Tacitus si de Suplicius Carus, caruia avea sa-i dedice "Vietile ...".  Suetoniu a fost preot pe viata al zeului VULCAN la OSTIA, secretar si bibliotecar imperial si sfetnic imperial influent in luarea marilor decizii. Dar, cum era de asteptat, a cazut in dizgatie, din motive ramase necunoscute ...  Dar ceeea ce vreau sa prezint, este cartea si nu "romanul" autorului. "Vietile celor doisprezece cezari"   vorbeste despre Iulius Caesar, Octavian  Augustus, Tiberius, Caligula ( "Cizmulitza"), Claudiu, NERO, Galba, Otho, Vitelius, Vespasian, Titus si Domitian. Sunt biografii imperiale, adica nu o istorie, cronologia fiind adesea imprecisa pe parcursul lucrarii. Suetoniu este preocupat sa prezinte persoana mai degraba,  decat  pe omul de stat, moralul imparatului, ca si fizicul si faptele sale, citand documente de arhiva in forma lor originala. Voi posta cartea la TAG-ul "CARTI ESENTIALE", care pe parcursului anului 2013 se va dezvolta mirific.

joi, 7 februarie 2013

Nasterea, cartile si moartea lui Charles Dickens

Este 7 februarie 2013, se implinesc 201 ani de la nasterea lui Charles Dickens. A vazut lumina zilei langa Portsmouth, la Landport, la 70 kilometri sud-vest de Londra, unde s-a mutat familia sa pe cand al doilea nascut, Charles, fiul lui John Dickens si al Elizabethei Barrow, implinea varsta de 5 ani. A trait 58 de ani, a incetat subit din viata in locuinta sa, in 9 iunie 1870.
*
Romanele lui Dickens au aparut in foileton, cate un fascicul de 32 de pagini pe luna, vreme de cate douazeci de luni. Autorul adapta naratiunea cerintelor editorului, influentat de tiraj, adica de dorintele publicului. In sistem foileton, costul unui roman era doar o treime din cel al cartii tiparite. La sfarsitul fiecarei fascicule, autorul prezenta succint intr-un memorandum de o pagina, cuprinsul fasciculei urmatoare. Publicarea in foileton il punea pe autor in imposibilitatea de a avea o viziune unitara asupra naratiunii, care trebuia adaptata cerintelor publicului, si cel mai ades, Dickens lucra simultan la mai multe carti, ceea ce explica, intrucatva, slabiciunile constructiei si anumite defecte de compozitie ale romanelor sale.
*
Ma refer, in continuare, la cartile lui Dickens, in ordinea publicarii acestora.
*
1836 - 7 februarie - Charles Dickens implinea 24 de ani, cand a publicat "Schitele lui BOZ", in doua volume.
1836 - Incepe publicarea romanului "Documentele postume ale clubului Pickwick", caruia de la fascicula a cincia ii schimba tema si destinul, introducand personajul Sam Weller, foarte bine primit de cititori, ceea ce ridica tirajul la 40.000 exeplare, si lanseaza romanul catre un destin nepieritor.
1837 - 1 februarie - Incepe publicarea romanului "Oliver Twist". Este anul in care Dickens l-a cunoscut pe John Forster, viitorul sau biograf, care a publicat, intre 1871-1874, biografia romancierului in 3 volume.
1838 - 1 aprilie - incepe publicarea - tot in foileton - a romanului "Nicholas Nickleby" si incheie publicarea romanului "Oliver Twist".
1839 - se incheie publicarea romanului "Nicholas Nickleby".
1840 - Dickens infiinteaza saptamanalul "Mister Humprey's Clock", unde apare romanul "Magazinul de antichitati" . Capitolele sapte si opt ale acestui roman, preluate de Ion Nadejde din traducerea franceza, sunt primele aparitii in limba romana din Dickens, publicate in "CONTEMPORANUL" din Iasi in 1886 si 1887.
1841 - Dickens publica romanul istoric "Barnaby Rudge", despre rascoala anticatolica din Londra din 1780 - este un roman de indelunga si intarziata gestatie, care putea fi primul sau roman, daca grabea tempo-ul scrierii sale.
1842 - prima calatorie in Statele Unite si publicarea in acealasi an, a  cartii "Note din America", care i-a indignat pe americani datoruita tonului crtitic al autorului.
1843 - incepe sa publice romanul "Martin Chuzzlewit", pe care il incheie in 1844 - scris pe baza impresiilor deprimante avute de Dickens in vizita  din America.
1844 - Dickens se stabileste in Genova, in Italia. unde scrie "Clopotele"( una din cele cinci carti din culegerea "Colind de Craciun") de unde in 1845 se intoarce la Londra.
1846 -  Publica "Privelisti italiene", se stabileste la Laussane in Elvetia, incepe sa publice romanul "Dombey si fiul", in noiembrie viziteaza Parisul unde se intalneste cu Victor Hugo.
1847 - paraseste Elvetia, se reintoarce la Londra.
1848 - incheie romanul "Dombey si fiul", publica "Omul obsedat" din opera "Colind de Craciun".
1849 - in luna mai incepe sa publice romanul "David Copperfield", pe care-l incheie in 1850.
1851 - incepe cartea "O istorie a Angliei pentru copii", pe care o incheie in 1853.
1852 - Incepe publicarea romanului "Casa umbrelor" ( "Bleak House"), isi petrece vara pe coasta nordica a Frantei, iar in 1853 incheie romanul .
1854 - publica romanul "Timpuri grele".
1855 - Incepe sa publice romanul "Mica Dorritt" ,pe care il termina in 1857 : in 1855 viziteaza Parisul impreuna cu scriitorul Wilkie Collins.
1857 - Dickens organizeaza reprezentatia teatrala a piesei "The Frozen Deep" de Wilkie Collins.
1859 - publica romanul istoric "Poveste despre doua orase".
1860 - Publica volumul de povestiri "Voiajorul necomercial".
1861 - incheie publicarea fasciculelor romanului "MARILE SPERANTE".
1862-1863 - 1864 - Lecturi publice la Paris.
1864 - Incepe publicarea romanului "Prietenul nostru comun" , incheaiat in 1865.
1867 - turneu de lecturi in America.
1868 - se reintoarce in Anglia.
1870 - in 31 martie incepe publicarea in foileton a romanului "Misterul lui Edwin Drood", dar in 9 iunie, Charles Dickens moare in urma unei hemoragii cerebrale, si romanul ramane neterminat.






miercuri, 6 februarie 2013

Carti de Boris Vian in Babel, iesite la intaia strigare

Produc aici unul dintre deja cunoscutele ecouri la postarile de pe blogul nostru comun,   in spiritul unei logici dinamice a contradictoriului, caci desi sunetul a fost emis deja pe blogul  personal al Dianei, ecoul rasuna intai in Babel, ca efect al unei cauze inca nerostite pe blogul cartilor dragi, altfel decat imagistic . Este un ecou la postarea despre "Smulgaturul de inimi". Adica o postarea despre cartile lui Boris Vian din biblioteca mea.
 Iata dar, cartile de Boris Vian iesite de la prima strigare, din rafturile Bibliotecii Babel  :
1) "Toamna la Pekin", Ed. Univers -2004, Colectia RS 20, editia franceza in 1956;
2) "Smulgatorul de inimi", Ed. Univers - 2003, Colectia RS 20, editia franceza in 1962;
3) "Spuma zilelor", Editura Pentru Literatura Universala- 1969, Colectia MERIDIANE, editia franceza in 1963, cumparata de mine la anticariat in Cluj in iulie 2011;
4) "Blues pentru o pisica neagra", Ed.Univers, Colectia COTIDIANUL- 2007, contine 11 nuvele.
*
Boris Vian a trait 39 de ani, intre 1920 si 1959, si a fost adorat de cititori, in timpul vietii, si intotdeauna. Eu nu ma numar insa printre fanii sai de neclintit, asteptam mult mai mult, din cauza legendei vietii sale, decat imi spun cele patru carti citite, incat nici nu am mai cumparat "Iarba rosie" si "Femeile nu-si dau seama", aparute la Ed.Univers.  Il reevaluez insa, la sugestia Dianei. 
*
Mai multe : link AICI, AICI si AICI

Dr. Veres Florin la casa lui Creanga

Iata-l pe Florin la bojdeuca din Ticau, despre care vorbiram nu mai departe decat ieri, cand i-am relatat ce as vizita la Iasi, daca as merge acolo odata cu el. Acum e iarna, ma gandesc, desigur si la perindarile prin carciumile periferiei Iasilor, cand Eminescu si Creanga se incalzeau cu stacane de vin, de licareau zapezile de pe dealul Copoului, oglindindu-li-se in priviri, dar si la butoiul cu apa de pe veranda din spatele bojdeucii, de dinspre rapa, in care se scufunda badea Ion, in zaduful verii, sa scrie si sa citeasca in apa racoroasa ...

William Golding - "Martin cel avid"

Dupa 23 de ani de la aparitia in Colectia GLOBUS / Editura Univers in 1980, romanul "Martin cel avid" de nobeliatul pentru literatura pe anul 1983 (la un an dupa premierea lui Gabriel Garcia Marquez !), WILLIAM GOLDING, apare si in colectia Biblioteca Pentru Toti a Jurnalului National in seria NOBEL, cu numarul 31. Acum este greu sa pun mana pe cartile acestei colectii, caci de patru saptamani se distribuie doar prin chioscurile INMEDIA, in municipiul meu fiind doar un asemenea chiosc, cu  doua vanzatoare care se dovedesc scarboase in egala masura, si schimba turele intre ele. Unde mai pui ca  se aduc doar cate cinci exemplare din fiecare numar, incat, dintr-un deliciu, colectia a devenit o grija teribila, mama voastra de carnatari ...

luni, 4 februarie 2013

"Patriarhi si profeti" si celelalte carti ale Ellenei G.White

 Ellen G. White

1. Patriarhi si profeti
2. Profeti si regi
3. Tragedia veacurilor
4. Hristos, lumina lumii
5.Parabolele Domnului Hristos
6. Faptele Apostolilor