vineri, 9 noiembrie 2012

Andrej Belii, Petersbug si panorama constiintei - partea intai

Ce-mi veni sa scot din rafturi tocmai romanul "Petersburg" de Andrei Belii, aparut si citit in anul 1973 ? Numai intamplarea : de curand a aparut in seria "NOBEL" a colectiei BPT-JN, romanul "Darul lui Humbold" de scriitorul iudeo-american Saul Below, a carui familie avea la origine numele Belii, si este originara din Petersburg. Iata o coincidenta acauzala, am un roman intitulat "Petersburg" de un autor cu numele Belii, deci ii voi linka pe Below cu Belii pe blogurile mele,  caci este o coincidenta semnificativa  Am recitit din acest roman greu, zeci de pagini si numai deplina constienta asupra scurtimii vietii noastre, ca si gramada mare de carti noi, inca necitite din Biblioteca Babel m-au oprit de la ispita recitirii integrale a romanului "Petersburg".
*
Iata despre ce este vorba : un tanar din categoria "studentilor eterni" isi rataceste mintile prin labirintul incertitudinilor metafizice in care plonjase in cautarea adevarului ultim. In tulburarea vietii din vremea de dupa infrangerea suferita de imperiu in razboiul ruso-japonez, culminand cu evenimentele dramatice din anul 1905, corespunzatoare timpului naratiunii, tanarul adera la o grupare clandestina obscura aflata la remorca unui partid ilegal cu program anarhist. El primeste "sarcina" de a-si suprima tatal, senator si membru al guvernului, cu ajutorul unei masini infernale. Actiunea romanului se desfasoara intr-o atmosfera crepusculara, care aminteste de romanul "Demonii' de Dostoievski. Agenti secreti ai Ohranei organizeaza comploturi in scop de provocare, dand impresia ca uneltesc in numele "partidului". In reteaua clandestina circula, din om in om, dispozitii venite de la "partid", dar nici conspiratorii nu cunosc dimensiunile retelei. Intalnim aici cladiri-fantoma, oameni, statui, idei-fantoma, precum si formule paradoxale precum "evolutie-revolutie", intalnim ispita neantului, tentatia vidului, teama de scufundarea in nefiinta, spaima in fata infinitului ...
HORROR VACUI, cum ar spune Rabelais ...
*

Belii ne infatiseaza in "Petresburg"  "PANORAMA CONSTIINTEI" cu licariri din "realitatile superioare". Totul intr-un limbaj ritmic, amintind de poezie, cu o grea incarcatura de simboluri. Dar este o lume a instrainarii de la conditia umana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu