duminică, 30 decembrie 2012

Cosmopolis - Don Delillo

Romanul "Cosmopolis" de Don DeLillo a depasit mult asteptarile mele, l-am citit pe nerasuflare dar mi-am insemnat cateva lucruri( de fapt, cu zecile!) pe carte, si, in continuare, in paralel cu alte lecturi - iata, citesc o alta carte despre New York, este "Labirintul apelor" de Edgar Doctorow - imi voi copia citate din "Cosmoplolis" si voi scrie cateva din gandurile si ideile pe care le-a generat acest roman in constiinta mea. Tot ce pot sa spun este faptul ca ceea ce spunea "The Guardian",  anume, ca acest roman al lui DeLillo  este "un adevarat imn al New Yorkului" este o gogomanie, acesti ziaristi comenteaza carti fara sa le citeasca, am cunoscut acest fenemen si la ziarele locale care se aflau in treaba punand niste grafomani sa-si dea cu parerea despre carti necitite. Eu spun, pe scurt, ca romanul "Cosmoplolis" este dedicat impatimitilor intru cunoasterea tiparelor fundamentale din natura, care sugereaza ca matematica guverneaza fenomenele de crestere, precum cel al inelelelor copacilor, al semintelor din roadele pamantului,  sau chiar cresterea si descresterea bratelor galaxiilor spirale ... dar si fenomene sociale, sau chiar financiare, precum schimbul de curs valutar, toate acestea in cicluri temporale la scara  gigantica dar si la scara nanosecundelor, generand interferente cu destinul omului, fiind sursa de bogatii, de intelegere a lumii si vietii, dar si capcane mortale, in incertitudinile interstitiilor in care se strecoara asimetriile , irationalul si absurdul ...
*
 Dar iata ca o luai cam prea de departe, cand nu voiam decat sa consemnez pentru Jurnal ca anul 2012 mai are doar o zi si un pic, dupa care lasam in urma umbrele trecutului, si eu unul, intru in anul 2013 plin de speranta. 
*
DeLillo, nascut in 1936, este una dintre figurile centrale ale postmodernismului, "Cosmopolis" este prima mea carte citita de acest autor, mi-e si jena sa spun ca am trecut pe langa cartea sa "MAO DOI" ( doi roman, de fapt), fara sa o cumpar, dar recuperez in curand.
*
Suntem intr-o zi de aprilie a anului 2000, impreuna cu multimiliadarul Eric Packer, o zi fata de care cea a lui Ivan Denisovici este palida ...
 Packer nu face speculatii financiare, nu din speculatii este multimiliardar la numai 28 de ani, el are stiinta tiparelor fundamentale din natura, la care a ajuns prin studiul aprofundat al fluctuatiilor monedelor, astfel incat investitiile sale sunt castiguri garantate. Iata, in aceasta zi de aprilie, el va stabate intreg Manhattanul in limuzina, doar pentru a se tunde la frizeria unde mergea impreuna cu tatal sau. Dar in timpul deplasarii, este conectat la fenomenele existentei, lucreaza, delibereaza si investeste toate miliardele sale , plus banii sotiei, pe care ii sustrage din conturi, fara sa o intrebe. Yenul urca, dar el stie ca va cobori, insa Yenul refuza de asta data sa se conformeze tiparelor naturii. De fapt, chemarea spre frizeria unde voia sa asculte iarasi povestea mortii tatalui sau, la numai trei luni dupa imbolnavirea sa de cancer, este primul avertisment primit de Eric din nestiut. Vin avertismentele specialistilor sai, care-i spun sa renunte la cumpararea de valuta japoneza, dar le ignora. Vin si avertismente privind riscurile legate de ambuteiaje provocate de vizita ocazionala a presedintelui SUA la New York, ca si de o ampla manifestatie de protest. Si un avertisment sever, de risc vital personal major.  Intervine si o coincidenta acauzala semnificativa : la vizita medicala al zilei, desfasurata chiar in limuzina,in timpul deplasarii, afla de la medicul care l-a consultat, ca are o asimetrie de prostata. Se astepta sa auda  exact acest lucru afirmat si de alt medic, cu ocazia altui consult. Dar nu sesizeaza nici  avertismentul hazardului despre posibile asimetrii in lumea tiparelor naturii. Mizeaza tot, pierde tot, iar la capatul zilei, la reintoarerea in zona garajului, il asteapta cu un pistol in mana, un fost colaborator indepartat candva de el, ca sa aduca la indeplinire  si avertismentul de risc vital major raportat de serviciul sau de securitate. Si ceea ce se va intampla, ii arata cadranul ceasului sau special, care estimeaza, ca prin magie, aspectele probabile ale viitorului apropiat : vede un cadavru , si isi spune "sunt mort", vede apoi eticheta sertarului de la morga pe care scrie "barbat, alb, necunoscut", si este constient ca inca nu a rasunat focul de arma. Ce a ignorat Packer ? Intruziunea irationalului, a absurdului, si in fluctuatiile valutare, si in viata sa. 
*
 Am gasit acestea toate in romanul "Cosmopolis"de Don DeLillo

"Cosmopolis", mai mult, link : AICI

vineri, 28 decembrie 2012

Antologia viitorului

Volumul  " Futures from nature" coordonat de Henry Gee si publicat de Editura NEMIRA sub titlul "Antologia viitorului", prezinta o suta de povestiri S.F., traduse din limba engleza de Ana-Veronica Mircea, Alexandra Popescu, Gabriel Stoian, Magda Xenofont si Silviu Genescu. Este cel de-al doilea volum al seriei "Anticipatia". Printre autori in intalnim pe Arthur Clarke, Frederik Pohl, Greg Bear, Kim Stanley Robinson, Michael Moorcock, Brian Aldiss, Greg Egan, si multi altii.

miercuri, 26 decembrie 2012

Colectia ANTICIPATIA - Editura NEMIRA

01 - "Stiinta viitorului", non-fictiune, antologie coordonata de Max Brockman
02 - "Antologia viitorului", coordonata de Henry Gee
 ( povestiri SF)

marți, 25 decembrie 2012

Un MACONDO galez

Carti de Niall Griffiths venite de curand in Babel

Nu stiam nici daca Niall este fata sau baiat, desi de cand ma stiu cercetez dupa carti si autori, cu regretul ca nu am devenit insumi un autor, ci am ramas doar cititor, grafoman si colectionar. Dar am gasit o carte la "promotie" de Niall Griffiths - si fara a fi oportunist, dar fiind din plin una dintre miliardele de victime ale crizei generate de bogatii lumii pentru a se imbogati si mai mult pe seama saracilor, am "pus botul", ca sa ma exprim conform asteptarilor javrelor care ne considera vite bune de jug - am luat cartea "Sfartecari" si am aflat ca sunt fata catre fata cu un autor britanic nascut in 1966 la Liverpool, care s-a mutat apoi in Tara Galilor si a scris romane care au fost incununate de premii prestigioase. Se spune despre Griffiths ca a conferit, prin cartile sale, puteri magice romanului contemporan, ce parea in impas. Se mai spune ca oraselul de pe coasta vestica a Tarii Galilor, in care se petrece actiunea romanului "Sfartecari", ABERYSTWYTH - BINE CA SCRIU, SI NU-MI  MUSC LIMBA INCERCAND O PRONUNTIE FARA SANSE DE IZBANDA - ar fi un mitic MACONDO  galez, desi este in efect, o MECCA a drogatilor, si se mai spune ca in romanul "KELLY plus VICTOR" doi indragostiti care devin dependenti unul de altul , urcand impreuna pe culmile extazului, ajung sa se distruga reciproc. Iata destule motive care sa ma indemne sa incerc sa fac loc in viata mea acestor lecturi. Dar cate alte carti nu striga dupa mine sa nu trec nepasator, si sa le iau la citit!

luni, 24 decembrie 2012

Un veac de singuratate - G.G. Marquez


"Cand se desteptara, cu soarele sus, ramasera stupefiati, fascinati. In fata lor, in peisajul frumos al ferigilor si palmierilor, ALBIT IN PULBEREA DE LUMINA TACUTA A DIMINETII, aparu un enorm galion spaniol. Acesta era usor inclinat spre tribord si de pe catargul intact atarnau ramasitele mizere ale panzelor, intre odgoane inflorite cu orhidee. Botul navei, acoperit cu o carapace uniforma de remore fosilizate si de muschi fin, era adanc infipt in solul stancos. TOTUL PAREA INSCRIS INTR-UN CERC IZOLAT DE RESTUL LUMII, un spatiu alcatuit din insingurare si uitare, ferit de prefacerile datorate vremii si ocolit de lumea paserilor. In interiorul navei, pe care membrii expeditiei il explorara cu infrigurare, nu exista altceva decat un tufis des de flori. ( ... )

Multi ani dupa aceea, colonelul Aureliano Buendia, traversa la randul sau regiunea, cand aceasta era deja strabatuta de o cursa postala regulata, si nu mai gasi alta urma a vasului, decat scheletul carbonizat intr-un camp de maci.''

duminică, 23 decembrie 2012

Metacontactul

Fenomenul de metacontact

Metacontactul este o tehnologie de obtinere a informatiei din noosfara, elaborata de savanti si militari rusi, termenul fiind introdus in anul 1995. Fenomenul de metacontact nu este de domeniul magiei sau misticii, dar nu poate fi explicat nici de stiintele exacte, cum nici preotii nu-l pot explica. Insa este un fenomen care functioneaza si este utilizat, atat de serviciile secrete, de serviciile de paza si protectie, de coorporatii, cat si de persoane private, care detin tehnica adecvata si personalul apt sa acceada si sa stapaneasca canalele informationale.
*
Omul dispune de capacitati exotice precum telepatia, telekinezia, clarviziunea si puterea de influentare informational-energetica a mediului. Persoanele ce detin astfel de capacitati, sufera sub efectul acestora mutatii intelectuale, culturale si axiologice. Aceste abilitati vor conduce la consolidarea intelegerii reciproce intre persoane si la rezolvarea in spiritul concordiei, a unor probleme cu care se confrunta omenirea.

Exista un camp informational-energetic planetar, descoperit de Vladimir Vernadski si denumit noosfera in care sunt continute date despre prezent, trecut si viitor. Intre oameni cu capacitati psi, sau oameni cu starea de constiinta modificata si noosfera se pot stabili contacte prin canale speciale, si omul poate avea acces la informatiile din noosfera. Persoanele care realizeaza contactul sunt operatorii de canal informational, atent supravegheati de personal de specialitate in timpul actiunii, iar datele accesate sunt decriptate de echipe complexe de cercetatori.
Dar vai, ma dor degetele de atata batut la taste si-i las cu buzele umflate pe eventualii curiosi pana maine. Salut, prieteni!

Dinu Sararu este azi invitatul emisiunii "Secvential"

Inspirata emisiune a lui Adrian Ursu de duminica, de la ora 17, de pe "Antena 3", intitulata  "Secvential", il are azi ca invitat pe scriitorul Dinu Sararu. In liustratie, prezint romanele sale aflate in Bilioteca Babel. Dintre romanele lui Dinu Sararu, "Niste tarani" nu are asemanare. Am citit-o si am recitit-o cu placuta uimire, incantat de faptul ca printre noi se afla un om care poate sa infatiseze in acest fel lumea noastra. Este de retinut intreaga trilogie taraneasca a lui Dinu Sararu formata din romanele "Niste tarani' ( 1974), "Iarba vantului" ( 1993)  si "Crima pentru pamant" ( 1994). Mie romanul "Ciocoii noi cu bodyguard" nu mi-a facut nici un fel de impresie, dar fie si el acolo. "Clipa" si "Dragostea si revolutia" sunt lizibile, dar nu se compara cu "Niste tarani". Ma bucur ca Dinu Sararu este in viata, imi place palaria lui neagra cu boruri largi, si chiar si bastonul in care se sprijina - am si eu unul pentru orice eventualitate - si astept ora 17 sa-l intalnesc pe Antena 3. Veniti si voi sa-l vedeti!

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Machiavelli


1. Cei care ajung principi din simpli cetateni, datorita norocului, se mentin anevoie. Toate greutatile se ivesc dupa ce ajung la putere.
2. Oamenii isi fac rau unul altuia fie din frica fie din ura.
3. Uzurpatorul unui stat trebuie sa se gandeasca dinainte la toate faptele rele pe care va fi nevoit sa le comita, si sa le faca pe toate deodata, pentru a nu le reinnoi in fiecare zi, si pentru a-i putea linisti pe oameni nerepetandu-le.
4. Faptele bune trebuie facute incetul cu incetul, pentru ca gustul lor sa fie simtit timp indelungat.
5. E mai usor sa fii temut decat iubit.
6. Omul uita mai curand moartea propriului tata decat pierderea averii.
7. Scopul scuza mijloacele.

Sorgul rosu de Mo Yan



Cel care vede filmul "Sorgul rosu" risca sa judece gresit cartea si ar fi pacat caci ne aflam in fata unei capodopere de o vastitate asemenea necuprinsului existentei.
Filmul nu reda nici a zecea partea din ampla desfasurare de evenimente dramatice descrise in roman , si nu atinge nici macar tangential ideile autorului, filosofia sa.
Este o alta rasa de oameni, de pe un alt continent, cu alte mentalitati si obiceiuri, si intamplarile se petrec sub presiunea teribila a ocupatiei japoneze in campul acela nesfarsit de sorg rosu, salbatic, de nimeni sadit, care inglobeaza si mistuie furnicile umane in imensitatea sa rosie.
Doar o pagina vorbeste despre comunism, fara macar a-i pomeni numele, si totusi o singura pagina realizeaza o critica devastatoare a unui sistem criminal care a pervertit relatiile dintre oameni.
*****


" Tata a socotit mereu ca in clipa in care au scos-o pe bunica din mormant, chipul ei era la fel de frumos ca al unei flori, ca splendoarea din groapa a fost orbitoare si ca aromele aparte incantau nasul - ceva cu totul si cu totul ca-ntr-o poveste.
Dar luptatorii care fusesera de fata tagaduiau ca lucrurile ar fi stat asa : de fiecare data cand vorbeau despre asta, fetele li se strambau convulsiv in timp ce infatisau extrem de viu infatisarea hidoasa a cadavrului putrezit al bunicii si putoarea lui inabusitoare.
Tata credea cu tarie ca bat campii, pentru ca el isi amintea ca era perfect limpede la minte in acele momente si ca vazuse cu ochii lui cum, dupa ce fusese data la o parte si ultima tulpina de sorg, chipul zambitor si dulce al bunicii ardea ca un foc aprins, bocnind bezmetic.
Iar parfumul ei ii lasase o amintire profunda si de durata intre buze si dinti. Era pacat doar ca acel moment fusese prea scurt.
De cum au ridicat din groapa corpul bunicii, infatisarea ei dulce si stralucitoare si aroma ei adanca s-au prefacut intr-un fum subtire care a disparut plutind usor, lasand in urma doar un schelet alb ca zapada."

vineri, 21 decembrie 2012

Casa Buddenbrook

Thomas Mann
CASA BUDDENBROOK
Vol. 25 si 26 in seria "NOBEL"
Colectia BPT-JN

Sociometria

Mihu Achim
SOCIOMETRIA
*
In anul cinci de facultate am studiat SOCIOLOGIA si cartea "Sociometria" facea parte din bibliografia obligatorie. Nu mi-a placut niciodata sa studiez din carti imprumutate de la biblioteca, si a fost o mare bucurie cand am putut sa cumpar in timp util acest eseu al lui Mihu Achim, care a ramas de-a lungul vietii, un reper pentru mine. "Sociometria" este unul din cele 101 de volume care fac parte din Marele Stat Major al Cartilor din Biblioteca Babel.

vineri, 14 decembrie 2012

Romanul "Obosit de viata, obosit de moarte" de Mo Yan

Incep cu "Incident la Antares" de Erico Verissimo, roman aparut la Editura Univers, colectia RS 20, in anul 1975. In roman, mortul se intoarece de la groapa si poate sa vada , fara sa fie vazut, ce face sotia sa si ce face lumea dupa moartea sa, ceva ce era mai bine sa-i ramana nestiut. Apoi , in lectura mea din anul 1987, miniaturistul asasinat din romanul "Ma numesc Rosu" de nobeliatul turc Orhan Pamuk, comenteaza din fundul fantanii in care i-a fost aruncat  cadavrul, evenimentele in desfasurare. Suntem in plin realism magic si urmeaza sa citesc, in aceeasi arie, romanul "Obosit de viata, obosit de moarte" de Mo Yan, despre care scriu din auzite, caci am cumparat doar azi acest roman de 730 pagini, si imi va lua ceva timp pana sa il citesc. Nu pot sa nu avansez cate ceva din cele auzite despre aceasta carte. In timpul reformei agrare a lui MAO din China Comunista, un taran instarit, ucis pe nedrept si chinuit pe nedrept in Iad, se vaieta atat de jalnic incat il convinge si pe YAMA, stapanul taramului damnatilor sa-l lase sa se reintoarca printre cei vii, pentru a indrepta raul care i-a fost facut. Dar Ximen Nao, taranul ucis, trebuie sa parcurga, potrivit canoanelor reincarnarii, o viata de magar, apoi alta, ca vita de povara si pe rand, de porc, caine si maimuta, pana sa i se acorde sansa reincarnarii ca om. Aceste metamorfoze ii ofera ocazia sa devina, traind alaturi de familia sa, cronicarul unei jumatati de secol de viata din tinutul sau natal. Despre acestea, sper sa scriu mai bine dupa lectura.

Romane de nobeliatul Mo Yan in "Raftul Denisei"

MO YAN

"Sorgul rosu"

"Obosit de viata, obosit de moarte"

joi, 13 decembrie 2012

Cabalistul din Praga

Spun adesea ca nimeni nu-mi poate darui vreo carte, caci fie  o am deja, fie nu ma intereseaza. Dar iata ca se gaseste un om, dupa scriitoarea D. Alzner ( care mi-a daruit, printre altele "Asasinul orb" de Margaret Atwood), un om de la inima mea, care stie sa-mi daruiasca si carti : este  Iulia, care va fi mostenitoarea Bibliotecii Babel.  Obiectul postarii, romanul "Cabalistul din Praga" de Marek Halter, este darul Iuliei pentru mine, si pentru biblioteca. Voi comenta  cartea dupa lectura, dar am de citit mai intai romanul "Obosit de viata, obosit de moarte" de Mo Yan, aparut in colectia "Raftul Denisei", roman pe care  trebuie intai sa-l cumpar, ceea ce inseamna o descindere la librarie, adica o adevarata odisee, posibila doar pe parcursul saptamanii viitoare. Timp pe care nu-l petrec inafara lecturii ... "Cabalistul din Praga" a aparut la Editura ALLFA, editura pe care o pretuiesc, in colectia "Strada Fictiunii", nume care  suna bine de tot !

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Mo Yan - "Obosit de viata, obosit de moarte"

O postare pe Facebook mi-a semnalat la Editura Humanitas un nou roman de proaspat nobeliatul pentru literatura Mo Yan, pe care doresc sa il cumpar si sa-l citesc in zilele ramase din anul 2012, scontand si pe cele zece zile de dupa 21 decembrie 2012, caci Apocalipsa Maya este o gogorita de rasul curcilor ce nu ajung pe masa de Revelion sub forma de gustari ! 
Romanul a aparut in indragita colectie "Raftul Denisei"

vineri, 7 decembrie 2012

Drumul stralucitor - The Radiant Way



Carti de la Editura RAO :

1) Margaret Drable - "Drumul stralucitor"
2) Richard Matheson - "Sunt o legenda"
3) Clive Cussler - " Aurul incasilor"
4) Michael Peinkofer - "Fratia runelor"

miercuri, 5 decembrie 2012

Bjornstjerne Bjornson, de la "Fata pecarului" la "Tomas Rendalen"

Primele doua zile de lucru  au fost de cosmar, ieri credeam ca e vineri, fiind obosit ca de sfarsit de saptamana de lucru, iar azi la iesirea din casa am mers tinandu-ma de perete , desi stiam ca merg intai la chiosc dupa ziarul cu carte, si numai dupa, la serviciu. Ma gandeam ca nu degeaba refuza motanul Sirtaki sa stea in fotoliu, caci s-ar putea sa fie ocupat de nevazutul trimis al lui Mot, sau de Black Jack, care sta asezat cuminte si ma priveste asteptand sa-mi vina ceasul. M-am bucurat ca Jurnalul National, dealtfel total neinspirat in alegerea cartilor pentru colectia NOBEL, a scos totusi un roman bun, "Mostenirea familiei Kurt", gasind si un titlu nou pentru romanul "Es flaggen Stadt und Hafen", deja publicat in 1986 la Ed.Univers in Clasicii Literaturii Universale cu titlul "Tomas Rendalen". Ce sa mai spun despre autor si cartile sale? Azi, la venirea acasa, intrebarea care ma muncea era daca mai am sau nu "Fata pescarului" ?  Este volumul aparut in 1966 la "Ed.pentru literatura" in colectia BPT, cumparat de tata, care contine nuvelele "Arne", "Flacaul vesel", romanul "Fata pescarului" si nuvela "Praf". Acum, m-am intins cu vorba si mai pot spune putine despre autor. Ce inseamna  Bjornstjerne? In traducere, "Ursa Mare". Iar Bjornson, inseamna "fiul ursului". Numele intreg al autorului nobeliat in 1903 este Bjornstjerne Martinius Bjornson, a fost cel de-al treilea nobeliat pentru literatura dupa Sully Prudhomme si istoricul Theodor Mommsen ( pentru "Istorie romana"), s-a nascut cu 122 de ani inaintea nasterii mele - era in 1832, a murit in 1910,  anul in care s-a nascut tata  ( deja tata avea trei luni la moartea autorului) este norvegian, si Knut Hamsun, un alt nobeliat norvegian pentru literatura ( in 1920) a fost influentat de Bjornstjerne.
 Gata, nu mai scriu nimic, tot ce sper este sa nu fi gresit cand am scris si rescris numele acesta neobisnuit al romancierului.

Zile intunecate - Yrsa Sigurdardottir


ZILE INTUNECATE

joi, 29 noiembrie 2012

The Sun Also Rises - Soarele rasare, soarele apune

Dupa Hemingway, unica avutie a omului este TIMPUL, si acesta este mijlocul de plata pentru dobandirea lucrurilor simple, necesare in viata care insa nu pot fi obtinute decat cu indelunga truda si rabdare. De fapt, titlul acestui roman despre bucuria coridei ( "Taurul zacea pe nisip greoi si negru cu limba scoasa. Din toate partile arenei alergau spre el baietandri si se adunau in cerc in jurul lui. Se pregateau sa inceapa dansul in jurul taurului") este "FIESTA", iar "Soarele rasare, soarele apune", este subtitlul, cu sursa  de inspiratie la Eclesiat. Dar ceea ce doresc sa subliniez, este motto-ul ales de Hemingway din Eclesiastul :
"Un neam trece si altul vine, dar pamantul ramane de-a pururi. Soarele rasare, soarele apune, zorind catre lacasul sau ca sa rasara iar. Alergand spre miazazi, rasucindu-se apoi spre miazanoapte, vintul face roate-roate si se intoarce mereu in ocoluruile sale. Toate fluviile curg in mare, dar marea nu se umple ; catre locul de unde au pornit, acolo ele vin inapoi ca sa purceada iar."

Margaret Atwood - "Oryx si Crake"

MARGAET ATWOOD  - "ORYX si CRAKE"

miercuri, 28 noiembrie 2012

"Maestri LEDA" - Gunter Grass

GUNTER GRASS

"CALCANUL"
Editura LEDA
Colectia "Maestri Leda"

Limba salvata - Elias Canetti


Numarul 23 al seriei Nobel este cartea "LIMBA SALVATA" de Elias Canetti, reprezentand istoria tineretii autorului. Iata suita de carti autobiografice a autorului : " Limba salvata" ( Istoria unei tinereti )  - 1905 - 1921, editia romaneasca, Ed. Dacia - 1984 ; "Facla in ureche" ( Povestea vietii )  - 1921 -1931 , Ed.Dacia - 1986 ; " Jocul privirilor" ( Povestea vietii ) - 1931 - 1937 , Ed, Dacia -1989 .
Adaug  si cartea "Provincia omului" - Insemnari - 1942 - 1972. Ed. Univers - 1985.  Si desigur, in ilustatie apare si unicul roman al lui Canetti, "ORBIREA".

Elias Canetti, nobeliat pentru literatura in 1981

Asemenea lui Saul Bellow, care in 1976 a luat nu numai premiul NOBEL pentru literatura ci si premiul PULITZER, Elias Canetti a fost laureat a doua premii literare prestigioase in 1981 : premiul NOBEL si premiul Franz Kafka. Dar in '73 ne aflam  inainte de Nobel, si eram inca un cititor necopt, prea mic pentru marele si unicul roman al lui Elias Canetti, publicat in romana  in acel an, dupa ce fusese scris in 1930-1931 si aparut in 1935, intitulat initial " Kant in flacari", apoi  "Die Blendung" adica "ORBIREA", titlu ales si pentru traducerea romaneasca a lui Mihai Isbasescu, pentru Editura Univers, colectia RS 20 ( realizata in 1973 ). Dar nu am epuizat titlurile sub care s-a publicat  "Orbirea", editia americana din 1947  poarta titlul  " The Tower of Babell", iar cea franceza din 1949, "Le Tour de Babel", ceea ce-mi place nespus, prietenii stiu de ce. Mai mult chiar, in Anglia, titlul ales pentru traducerea din germana din 1946 este " Auto-da-Fe". 
*
Am citit "Orbirea" in 1973.  an in care Elias Canetti, cu nume italian si prenume evreiesc , traia in Anglia si scria in limba germana, ceea ce il facea foarte atractiv pentru mine. Stiam ca s-a nascut la Dunare la Rusciuc in Bulgaria, dar inca nu stiam ca a supt lapte de la o doica romanca, si limba salvata s-a nutrit si cu lapte de mama romanesc ...
*
Canetti s-a nascut in 25 iulie 1905 - o data importanta in calendarul meu - si pana la moartea sa la Zurich, din1994, departe de natalul Rusciuc, departe si de Spania natala a parintilor sai sefarzi, drumurile vietii l-au purtat de la Rusciuc la Manchester, Laussane - acolo mama sa l-a invatat limba germana printr-o metoda traumatizanta, care insa nu l-a impiedicat sa devina scriitor de expresie germana - VIENA, Zurich ( unde avea sa-si sfarseasca zilele), Frankfurt si iarasi Viena - aici a studiat intre 1924- 1929 Chimia - si aici si-a trait de fapt intreaga viata, avand insa si resedinte la Londra si la Zurich.

Editura ORIZONTURI - seria "ROMANE CELEBRE"

Editura "Orizonturi" a scos la numarul 15 al seriei "ROMANE CELEBRE" un volum cu doua microromane de Francoise Sagan  : "Va place Brahms ?", o carte delicioasa dupa care s-a facut un film select, si "Buna ziua, tristete !", roman socant, scris in 1954, si niciodata tradus in romaneste in epoca bolsevica - dupa care s-a facut un film socant, pe care l-am vazut pe un post unguresc in vremea cand era de neconceput ca cenzura sa permita asa ceva in Romania. Drept sa spun, prefer sa evit cartile socante, dar nu pot sa nu le aduc in Babel, caci sunt colectionar, nici sa nu le citesc, fiind si cititor. Oricum, raman cu gustul dulce-amar al romanului "Va place Brahms" si ma gandesc la actrita Ingrid Bergman, vie de-a pururi ...

Francoise Sagan si Erich Segal

FRANCOISE SAGAN 

Va place Brahms ?
Bonjour, tristete !

ERICH SEGAL

Love story
Singura iubire

luni, 26 noiembrie 2012

"CURCUBEUL" de Boris Visinski

Dupa carti mirifice citite din literatura sarbo-croata, precum "Cocosul rosu zboara spre cer" de Miodrag Bulatovic, "Gura vesteda" de Vladimir Stojsin, "La hotarele ratiunii" de Krleza, "West Aust" de Bojin Pavloski, si cateva nuvele de Milorad Pavic - care ulterior, m-a uimit, saltandu-ma desupra norilor cu romanele sale "Dictionar kazar" - tradus in 111 limbi cu un deceniu in urma cand am citit-o, si batand in prezent traducerea in 200 de limbi! - si desigur "Celalat trup" citita de curand - orice nou autor din literatura slavilor din sud ne atragea luarea aminte mie si sora-mi, iar apoi tuturor fratilor si prietenilor nostri. La fel s-a intamplat cand a aparut si am citit "Avalansa"  de Boris Visinski, nascut in 1929 la Skopje in Macedonia. Iata aici romanul sau "Curcubeul", tradus in cincisprezece limbi inca de prin 1989, cand a aparut traducerea in limba romana, la cinci ani de publicarea in Macedonia, care facea parte din Iugoslavia la vremea  aceea. Romanul foloseste tehnica narativa a fluxului memoriei, in care eul are dubla calitate , de autor si personaj care scoate din adancurile launtrice o lume care renaste.  Ne aflam intre text, ca obiect al placerii, cum spune Rolland Barthes, si "rana de pe trupul cuvantului", pe care o identifica la Visinski, traducatorul de curcubee Ion Deaconescu. Lucrand la mutarea cartilor, am pus iar mana pe cateva din cartile amintite aici, si am ales, nu din intamplare, romanul "Curcubeul" - titlul evoca un semn divin - pentru postare.

duminică, 18 noiembrie 2012

"Cartea gesturilor europene" de Peter Collet

Nici nu stiu cum a ajuns in cosul meu de cumparaturi "Cartea gesturilor europene" de Peter Collet, aparuta la EDITURA TREI. Mai ales ca zice pe coperta ca autorul a scris si "Cartea gesturilor" ( fara europene) considerata un bestseller, iar eu sunt omul care la pomul laudat, nu ma duc cu sacul. Mai ales ca gestul european al banditilor Merkel, Borosso, Reding, care l-au numit pe Basescu gauleiter al Valahiei, dupa destiturea sa la referendumul din 29 iulie 2012, PRIN VOTUL A 88% DINTRE ALEGATORI, m-a saturat de gesturile europene pe vecie.
*
PENTRU MAI MARII EUROPEI, DEMOCRATIA ESTE HARTIE IGIENICA PE CARE AU UMPLUT-O CU FECALE DE BABE. Caci si Barosso tot baba este !
*
Gesturilor europene le raspund cu gesturi universale : indic obrazul cu aratatorul, dar o fac in fata unor oameni fara obraz. Sau mai mult, clatin indexul in semn de avertizare, dar javrele imi rad in nas ... Atunci, trec la "artileria grea", ridic pumnul catre ei ! Poate imi vor raspunde aruncand o bomba peste casa mea si numindu-ma terorist.
*
Rea nu va fi cartea lui Collet, numai ca eu nu am chef de nimic ce se declara european. Sa fie Europa a dracului, sa o manance cainii, cu toate babele ei politice laolalta !
*
 Totusi redau cateva  titluri de capitole  ale cartii acestui baiat bun, caci daca scrie carti, numai bun poate sa fie, chiar daca cartea s-ar nimeri nebuna :
"Cum ne adresam" ( ba pe-a ma-ti cu tot cu cratima!), "Limbajul mainilor" ( ciuciu), "Gestica" ( antebrat flectat repetitiv pe brat, adica organul calului), "Formule de adesare" (s'il vous plait monsiereur) etc, adica vax albina !

La moartea poetei Magda Isanos

Douazecisi opt de ani a trait poeta Magda Isanos, si nu stiu daca ziua de 17 noiembrie 1944, cand s-a stins din viata la Bucuresti, in casa parintilor sai din strada Popa Nan nr.49 , i s-a parut sau nu scurta , sau daca a fost o zi cu soare -  poate s-a indurat Domnul de ea, si asa a fost  - dupa cum isi exprimase , intr-un vers, dorinta poeta : "Sa fie cu soare / Sa treaca repede -ultima zi". S-a nascut la Iasi, amandoi parintii i-au fost medici, iar sora poetei, Silvia, a studiat tot medicina. La varsta de un an, Magda s-a imbolnavit de poliomielita, dar ingrijirile parintesti au ajutat-o sa se vindece fara sechele. Insa fluxul vietii sale urma sa se intalneasca cu o alta boala necrutatoare, cardita reumatismala. Magda era avocat stagiar, si o avea deja pe fica sa Elisabeta, impreuna cu sotul de-al doilea, Eusebiu Camilar, in 1941, cand boala cardiaca agravata a obligat-o sa se retraga din activitatea juridica. In 1944, in noaptea de 5 spre 6 iunie, un bombardament de aviatie a distrus casa din Iasi si manuscrisele Magdei Isanos si ale sotului,  scriitorul Eusebiu Camilar. Deja din luna martie, sotii Camilar plecasera in refugiu, iar Magda, s-a stins din viata la Bucuresti, in 17 noiembrie 1944, dupa o viata scurta, care insa, a ridicat-o  in randul nemuritorilor, prin opera sa poetica.
*
Redau acum, aici, in amintire zilei de 17 noiembrie 1944 , un singur vers din creatia sa.  Este din poemul "INGERUL MORTII" :

" Cine canta si sta drept in picioare
credea in soare.
Cine se uita in pamant
credea in ierburi si vant,
dar nimenea nu se temea.
"Voi trai in veci, veti vedea"  
(...) "
*
Vezi pe blogul AMIN postarea "Carti de Niall Griffiths",
Link : AICI

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Ingeborg Bachmann, despre puterea raului

Poeta austriaca Ingerborg Bachmann, nascuta in 1926, care a trait 46 de ani, deschide o fereastra tainica ce  dezvaluie o cale de urmat, pentru intelegere si linistirea sufletul, in imagistica bizara a poemului "STRADA GLORIEI" :

"RAUL, nu greselile dainuie,
tot ce se poate ierta E DEMULT IERTAT, taieturile de cutit
s-au vindecat si ele, DOAR TAIETURA FACUTA DE RAU,
doar ea nu trece, se deschide noaptea, in fiecare noapte."

*

 Da, suflarea pustiitoare a raului exista, raul este pe lume,  dar raul cel mare este rarisism,  nu este tot una cu micile rautati ... Din fericire, nu m-am intalnit in viata personala cu raul ; din nefericire, marele rau intruchipat de Basescu a lovit tara, a izbit si in familia mea, a fost decorul dezastruos al vietii noastre in ultimii opt ani ...
Dar despre un asemenea rau nu scriu poetii, ci grefierii, caci vine timpul procesului basismului si vremea extirparii raului celui mare!

Mister Pip, viteza luminii si cartea gesturilor

Carti cumparate la promotie de la Real, nici o suta de lei pentru unsprezece volume!

Margaret Atwood - Penelopiada

MARGARET ATWOOD  - "PENELOPIADA"
Mai mult despre autoare , link : AICI

joi, 15 noiembrie 2012

Atwood, Grass, Donaldson si Ziedan s-au "intalnit" in cosul meu de cumparaturi

1-2) Margaret Atwood  - "Penelopiada" si " Oryx si Crake"
3) Gunter Grass - "CALCANUL"
4) Youssef Ziedane - "Azazel, ingerul raului"
5) Stephen Donaldson - "Blestemul nobilului foul"

marți, 13 noiembrie 2012

Un barbar in Asia

"Un barbar in Asia" este un jurnal de calatorie scris de Henri Michaux, care a ajuns scriitor in urma unui pariu facut in 1922 si materializat intr-o carte doar dupa 19 ani, in 1941. Nascut in 1899 in Ardeni, Michaux a abandonat studiile de medicina si a devenit matelot, dar dezarmarea navelor dupa primul razboi mondial l-a determinat sa renunte la meserie si sa practice diferite alte meserii, in timp, iata, inclusiv pe cea de scriitor. Este apropiat de curentul suprarealist, a scris poeme, inventarii de vise, descrieri de lumi imaginare, a explorat lumile iluzorii deschizandu-le portile cu ajutorul substantelor halucinogene. "Jurnalul asiatic" este in schimb o scriitura concreta, prilejuita de intalnirea dintre un intelectual occidental si mirifica lume a Asiei.  Henri Michaux s-a stins din viata in anul 1984, la Paris. Am auzit despre existenta si cartile sale doar in aceasta toamna a anului 2012, cumparand si citind cartea sa de calatorii aparuta in colectia "BABEL" a Editurii Nemira.

luni, 12 noiembrie 2012

David Hume, prietenul lui Jean-Jaques Rosseau

Am scris despre romanul de fictiune "Fratele lui Rousseau" de Staphane Audeguy, apoi, am trecut, din aproape in aproape, la "Confesiuni" de Rousseau, ca si la secvente din viata sa fracturata , si iata aici si o lucrare de filosofie a autorului, "Discurs asupra inegalitatii dintre oameni", mereu actuala si parca acum mai mult ca oricand. Este o capodopera a dialecticii, una din cele mai importante scrieri premergatoare Revolutiei Franceze,  care reuseste sa prezinte istoria societatii umane si mizeria morala a omului in societatea polarizata in bogati si saraci, consecinta a inegalitatii dintre oameni.
*
Pentru ca veni vorba si despre prietenia dintre Rousseau si Hume, catre sfarsitul vietii celor doi filosofi, postez aici si lucrarea " Cercetare asupra intelectului omenesc" de filosoful scotian David Hume, pe care am citit-o cu interes , fluent, ca pe un roman, la tinerete.  Este o lectura ce ofera o senzatie de limpezime a ideilor, care te absoarbe. Claritatea stilului autorului si aspectul "neted" al scrierii, adaposteste  un miez tulburator de idei filosofice. "Cercetarea asupra intelectului uman" este o lucrare clasica de filosofie, dar si o cuceritoare proza literara.

duminică, 11 noiembrie 2012

Fratele lui Rousseau - Stephane Audeguy

Cand imi vine in minte numele lui Jean-Jaques Rosseau, ma gandesc imediat la visarile plimbaretului singuratic, nicidecum la viata sa fracturata, la faptul ca mama i-a  murit la zece zile dupa nasterea sa, iar tatal - cu care a invatat sa citeasca , incat la sase ani il citea pe Plutarh si la noua ani il stia pe dinafara - fugind din Geneva, locul nasterii viitorului scriitor, l-a lasat la voia unui unchi. A fost ucenic la un gravor din Geneva, de la care a scapat cu fuga. La 16 ani a cunoscut-o pe doamna de Warens, cu 13 ani mai varstnica decat el, careia ii devine amant peste patru ani, pentru un rastimp de  cinci ani, cad doamna l-a inlocuit cu un randas, pentru a-l reprimi insa de cateva ori, dar cu raceala ...  La 19 ani Rousseau a vazut pentru prima oara Parisul, dar nu i-a placut La 30 de ani , se afla iarasi la Paris, de asta data pentru a citi la Academie proiectul sau de reforma a notatiei muzicale, prost primit. Dupa copilul facut cu prima sa doamna si abandonat la Azil, mai face unul cu o servanta de hotel - Therese Levasseur - care va avea aceeasi soarta ca si primul sau nascut si de asemenea, cu cei ce vor urma sa vina pe lume din coapsele sale. In 1750 Rousseau scrie "Discursul asupra stiintelor si artelor", repurtand un mare succes. In 1751 i se naste al treilea copil, dupa care vor mai urma alti doi, cinci in total, ajunsi cu totii la Azil. Avem in fata un tata denaturat. Ne mai gandim la asemenea lucruri cand citim cartile sale ? Chiar si eu, care nu vreau sa uit nimic, am invatat sa despart opera de om, daca opera are valoare. In 1760, ii apare "Noua Heloiza". Imi amintesc si azi cum ne vorbea profesoara de franceza despre Rousseau si "Noua Heloiza", fara a aminti insa nimic despre viata sa fracturata, "fractus" = "intrerupt".
In 1766 se stabileste in Anglia la sugestia filosofului David Hume, unde incepe redactarea "Confesiunilor", in 1767 se reintoarce in Franta. In 1772 incepe redactarea "Dialogurilor", si la doi ani dupa moartea lui Hume, in 1778,  J.J Rousseau inceteaza din viata, in 2 iulie, intr-un castel de langa Paris.
*
Am scris doar cateva impresii despre viata lui Rousseau. Mai era nevoie si de fratele lui Rousseau in  aceasta viata fractionata?  Stephane Audeguy zice da, scriind romanul "Fratele lui Rousseau", pentru care i-a fost decernat un premiu in anul 2007.
*
In "Confesiuni", Jean-Jaques marturiseste cum a ajuns fiu unic al parintilor sai :
" In cele din urma fratele meu a ajuns atat de rau incat a fugit si a disparut cu totul. Dupa o vreme am aflat ca s-ar afla in Germania. N-a dat nici macar un semn de viata. N-am mai avut nici o stire despre el, ramanand astfel fiu unic"
*
In romanul lui Audeguy, fratele lui Rouseau se intoarce. Cine poate pune capac imaginatiei scriitoricesti, care face totul posibil ? Fratele, erudit si impertinent, este intru totul opusul lui Jean-Jaques.   Iata ce spune fratele imaginat : " Un prieten mi-a imprumutat primul volum, recent aparut al "Confesiunilor". Nu mi-a placut acest titlu mirosind a sacristie si tamaie racita, dar l-am citit dintr-o suflare, iritat de orgoliul sau urias care facea niste figuranti din toate personajele din viata sa."

vineri, 9 noiembrie 2012

Andrej Belii, Petersbug si panorama constiintei - partea intai

Ce-mi veni sa scot din rafturi tocmai romanul "Petersburg" de Andrei Belii, aparut si citit in anul 1973 ? Numai intamplarea : de curand a aparut in seria "NOBEL" a colectiei BPT-JN, romanul "Darul lui Humbold" de scriitorul iudeo-american Saul Below, a carui familie avea la origine numele Belii, si este originara din Petersburg. Iata o coincidenta acauzala, am un roman intitulat "Petersburg" de un autor cu numele Belii, deci ii voi linka pe Below cu Belii pe blogurile mele,  caci este o coincidenta semnificativa  Am recitit din acest roman greu, zeci de pagini si numai deplina constienta asupra scurtimii vietii noastre, ca si gramada mare de carti noi, inca necitite din Biblioteca Babel m-au oprit de la ispita recitirii integrale a romanului "Petersburg".
*
Iata despre ce este vorba : un tanar din categoria "studentilor eterni" isi rataceste mintile prin labirintul incertitudinilor metafizice in care plonjase in cautarea adevarului ultim. In tulburarea vietii din vremea de dupa infrangerea suferita de imperiu in razboiul ruso-japonez, culminand cu evenimentele dramatice din anul 1905, corespunzatoare timpului naratiunii, tanarul adera la o grupare clandestina obscura aflata la remorca unui partid ilegal cu program anarhist. El primeste "sarcina" de a-si suprima tatal, senator si membru al guvernului, cu ajutorul unei masini infernale. Actiunea romanului se desfasoara intr-o atmosfera crepusculara, care aminteste de romanul "Demonii' de Dostoievski. Agenti secreti ai Ohranei organizeaza comploturi in scop de provocare, dand impresia ca uneltesc in numele "partidului". In reteaua clandestina circula, din om in om, dispozitii venite de la "partid", dar nici conspiratorii nu cunosc dimensiunile retelei. Intalnim aici cladiri-fantoma, oameni, statui, idei-fantoma, precum si formule paradoxale precum "evolutie-revolutie", intalnim ispita neantului, tentatia vidului, teama de scufundarea in nefiinta, spaima in fata infinitului ...
HORROR VACUI, cum ar spune Rabelais ...
*

Belii ne infatiseaza in "Petresburg"  "PANORAMA CONSTIINTEI" cu licariri din "realitatile superioare". Totul intr-un limbaj ritmic, amintind de poezie, cu o grea incarcatura de simboluri. Dar este o lume a instrainarii de la conditia umana.

"Demoni in Petersburg" - Andrej Belii - partea a doua

Confruntat, asemenea lui Dostoievski, cu "blestematele probleme" ale existentei omenesti, Andrej Belii stigmatizeaza haosul moral si ideologia "antilumii" propovaduita de anarhisti si combate anomaliile unei asemenea lumi, inlantuind in roman, probleme, stari, personaje si situatii-limita, intr-o nota de patetism in care, trecut si viitor, se oglindesc intr-un prezent dramatic. Este o naratiune fantastica, cu desfasurari in aria misteriosului si straniului pana la absurd.

Limbaj , ritm si stil in "Petersburg" de Andrej Belii

In 1973, cand romanul "Petersburg" considerat multa vreme intraductibil, a aparut, infine, in limba romana, Belii era considerat suprarealist, in zona suprarealismului cult, aflat intr-o arie distincta de suprarealismul folcloric in care era incadrat romanul "Un veac de singuratate" de G. G. Marquez. Practic, romanul Petersburg, atat de asemanator ca tema cu "Demonii" de Dostoievski, este, intr-un fel, un adevarat poem in proza. LIMBAJUL la Belii este expresia viziunii sale asupra existentei, STILUL ii exprima gandurile, iar RITMUL gestualizeaza sensul , conferind prozei sale valente poetice. In romanul "Petersburg",  ritmului i se subordoneaza lexicul, semantica, frazeologia si nu in cele din urma si punctuatia.

Romane de Edgar Doctorow in Biblioteca Babel

EDGAR LAWRENCE DOCTOROW

Romane in limba romana, in ordinea aparitiei lor in tara noastra :

1) "Billy Bathgate", Editura Univers, colectia RS 20 - 1996, publicata de autor in 1989
2) "Labirintul apelor" -Ed.RAO - colectia "RAO contemporan" - 1998, publicata de autor in 1994
3) "RAGTIME" -  Ed. LEDA, Grupul editorial Corint -  2007, publicata de autor in 1974 si 1975

joi, 8 noiembrie 2012

Edgar Lawrence Doctorow - "Labirintul apelor"

"Labirintul apelor" este povestea New York-ului la cumpana  secolelor. Romanul ne infatiseaza un New York imprevizibil, care poate sa te adopte spontan, sau dimpotriva, este pornit sa te devoreze. Dupa NEW STATESMAN, "Labirintul apelor" de DOCTOROW este un tablou caleidoscopic si vivace al unei societati profund divizate si scapate de sub control. Romanul a aparut in Ed. RAO, seria "RAO contemporan".

"Ora inchiderii" - Joseph Heller

"Ora inchiderii" de Joseph Heller a aparut in Editura RAO, seria "RAO contemporan", si continua, la vreme de pace, peripetiile din Insula Pianosa ale pilotilor din romanul "Catch - 22", roman asemuit cu "Peripetiile bravului soldat Svejk ".
 Supravieuind in razboaiele din Coreea si Vietnam, personajele trec in  "Ora inchiderii", de la durerea inadaptarii la viata cazona, la dificultatile readaptarii la civilie, viata, de dorit calma, dar pervertita de indivizi corupti, mafioti, santajisti, colportori de palavre, care cuprind tentacular societatea americana, de la periferie pana la Casa Alba. Se pare ca "Ora inchiderii" nu prevesteste doar un final dezolant de ciclu de viata, ci insusi venirea momentului Judecatii de pe Urma.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Hermann Hesse in seria NOBEL

Hermann Hesse - "Cele mai frumoase povestiri", 2 vol, colectia BPT-JN, seria "NOBEL", numerele 19-20, traduderea de Mariana Barbulescu. Volumul 2 contine povestirile:
"Parintele Matthias", "Reformatorul lumii", "Ochi-de-paun-de-noapte", "Robert Aghion", "Ciclonul", "Seara literara", "Daca razboiul mai tine doi ani", "Suflet de copil", "Orasul turistilor", "Cersetorul", "Ora intrerupta", Micul hoinar.