joi, 17 decembrie 2009

Demonul iubirii in "Sorgul rosu" - partea intaia


"Ce e iubirea ? Fiecare om are raspunsul lui. Acest lucru diavolesc a chinuit de moarte nenumarati barbati adevarati si plini de vitejie si nenumarate femei frumoase si inzestrate.
Pornind de la istoria amoroasa a bunicului meu, a valurilor turbate ale iubirilor tatalui meu si a desertului palid al propriilor mele iubiri, am sintetizat o configuratie solida, potrivita numai pentru cele trei generatii ale familiei mele : primul element esential al acestei configuratii, care se implineste in IUBIREA FANATICA, este DUREREA CARE SFREDELESTE INIMA, lichidul rasinos ce picura ropotind din inima strapunsa - iar sangele pe care-l cere durerea inimii se scurge in stomac, trece prin intestinul subtire si cel gros, se transforma in excremente asemenea bucatilor de asfalt si e astfel eliminat din corp. "

Demonul iubirii in "Sorgul rosu" - partea a 2-a


"Cel de-al doilea element esential, care se implineste in iubirea cruda, este critica nemiloasa - cei doi iubiti de-abia se tin sa nu se jupoaie de vii unul pe altul, si-si jupoaie pielea fiziologica si cea psihologica, cea spirituala si cea materiala, sa-si scoata la iveala venele, muschii, launtrurile care se sucesc gata sa dea pe dinafara si inimile, poate negre, poate rosii, pe care apoi sa si le arunce unul spre celalat, sa le izbeasca in aer si sa le faca bucati.
Al treilea element esential care care se implineste in iubirea rece ca gheata, este TACERA PERSISTENTA - sentimentele reci ingheata iubirea, prefacand-o in inghetata pe bat, care ingheata mai intai in vantul rece, apoi in pamantul inzapezit, apoi e aruncata sa inghete intr-un rau inghetat, iar in cele din urma e pusa la inghetat intr-o camara frigorifica in care ingheata carnea de porc si corbii de mare. Asa ca indragostitii adevarati au toti fata ca bruma, temperatura corpului la 25 de grade si nu stiu decat sa clantane din dinti, nu si sa vorbeasca - nu ca n-ar vrea sa vorbeasca, dar deja nu mai stiu sa o faca, iar ceilalti cred ca se prefac ca au amutit."

Demonul iubirii in "Sorgul rosu" - partea a 3-a


"Asadar, iubirea fanatica, cruda si rece ca gheata = sange iesit din stomac + piele jupuita de viu +mutenie prefacuta, toate scuturate incoace si incolo, mereu si fara odihna.
Procesul iubirii este procesul de transformare a sangelui in excrement de culoarea asfaltului, expresia iubirii este cand doi oameni in care nu se mai desluseste sangele de carne stau intinsi impreuna, iar deznodamantul iubirii este reprezentat de doua inghetate pe bat cu ochi cenusii larg deschisi.
In vara lui 1923, bunicul a inhatat-o pe bunica de pe magar, a purtat-o pe brate in lanul de sorg, a asezat-o pe pelerina mare de paie, iar acesta a fost inceputul tragic si solemn al perioadei lor de "sangerare a stomacurilor".
In vara lui 1926, cand tata avea 2 ani, slujnica mamei Iubita, li s-a adaugat drept al treilea, varandu-si picioarele puternice si frumoase intre bunicul si bunica : acesta a fost inceputul "jupuirii de viu", iar iubirea lor a patruns din paradisul fanatismului in iadul urii."

miercuri, 16 decembrie 2009

Povesti ale Apocalipsei



Este o zi buna pentru Babel, deoarece dupa cartile diminetii mi-au mai sosit prin posta doua volume comandate prin Internet, in colectia "Nautilus" a Editurii "Nemira" : "Taramurile pustiite", cu 22 de povesti ale Apocalipsei si vol. 2 al seriei "The year's best fantasy & horror".

luni, 19 octombrie 2009

"Animalul inimii" - herta muller



De cand au luat Nobelul Herta Muller, pentru Literatura, si Obama pentru Pace, desi ea nu a facut Literatura, cum nici el nu a facut Pace, mi-am pierdut toata stima pentru acest Premiu, pentru care, aveam un adevarat cult, inca din tinerete. Herta zice ca :
"Am scris aceasta carte ( Animalul inimii) in memoria prietenilor mei romani care au fost ucisi in timpul regimului Ceausescu. Am simtit ca este datoria mea sa fac asta ."
Cucoana, am trait si am studiat si eu, in aceeasi perioada cu matale, in Timisoara, unde ai urmat o facultate de pedagogie de trei ani, in timp ce eu am absolvit o facultate cu durata de studii de 6 ani : vax-albina, studiile mele, din moment ce matalica ai luat marele premiu, macar de-l luai pe merit. Dar cartea nu ai scris-o, cum minti cu nerusinare, de dragul prietenilor romani. A fost o perioada de stabilitate, si regimul Ceau, nu omora oameni pe strazi. Da a fost o nebunie Socialismul Acela, dar sa-l critice romanii, nu sa-ti faci tu glorie din denigrarea tarii in care ai mancat paine, cat o fi fost ea de amara, vreme de 34 de ani. Este Istorie ceea ce s-a intamplat. Si, cand e vorba despre Istorie, este mai bine sa-ti vezi de greselile alor tai. De ce nu scrii despre tatal tau, pe care nimeni nu l-a obligat sa se inscrie in S.S., caci traia in Banat, unde doar fanaticii l-au urmat pe Hitler. De ce nu scrii despre betiile batranului SS-ist?, numai despre suferintele voastre, nu si despre nebunii. Daca era ceva de capul sau de curul tau, iti tineai macar barbatul pe langa tine, acritura. Nu-ti va servi la nimic premiul acesta, exceptand banii, caci lumea e scarbita de propagandisti, fie ei si anticomunisti. Ai scoala de doi lei, si aia facuta pe gratis, in tara pe care o spurci, si carte, nici atat.Nobelul tau este o reabilitare a SS-ului, de dragul demagogiei anticomuniste. Pe cat esti de scolita pe-atat esti si de frumoasa, scorpie... Mama voastra de nobelitori! S-o beliti pana cheliti!



sâmbătă, 17 octombrie 2009

"Visele lui Einstein" - Alan Lightman


" In spitalul din Gerberngasse, o femeie isi ia ramas bun de la sotul ei. El sta intins in pat, privind la ea in gol. In ultimele doua luni cancerul i se raspandise de la gat la ficat, pancreas si creier. Cei doi copii stau intr-un scaun din coltul incaperii, speriati sa priveasca pe tatal lor, cu obraji supti, cu pielea uscata de batran. Femeia se indreapta spre pat si isi saruta sotul usor pe frunte, ii sopteste la revedere, apoi pleaca repede cu copiii.Era sigura ca acesta este ultimul sarut. CUM SA STIE EA CA TIMPUL VA REINCEPE, ca se va naste din nou, va studia iarasi la gimnaziu, isi va expune picturile la galeria din Zurich, isi va reintalni sotul in mica biblioteca din Fribourg, din nou va merge alaturi de el intr-o barca pe lacul Thun intr-o zi calduroasa de iulie, va naste din nou, sotul ei va lucra iarasi opt ani intr-o farmacie, intr-o seara va veni cu o galma in gat, din nou va voma si va slabi, SFARSIND IN ACEST SPITAL, in aceasta incapere, in acest pat, in aceasta clipa. Cum sa stie ea toate acestea? "

joi, 15 octombrie 2009

Giovanni Drogo in drum spre Desertul Tatarilor


Amaraciunea de a parasi pentru prima data casa batraneasca in care se nascuse, cu speranta unei vieti fericite, temerile pe care le aduce cu sine orice schimbare, emotia cu care-si lua ramas bun de la maica-sa il copleseau intr-adevar, dar peste toate acestea, plutea greu un gand staruitor, pe cre nu izbutea sa-l desluseasca, UN FEL DE PRESIMTIRE VAGA A UNOR INTAMPLARI FATALE, ca si cum ar fi fost pe punctul de a porni intr-o calatorie fara intoarcere. ( ... )

Ajunsera pe coama unui colnic. Drogo se intoarse pentru a privi inca o data orasul contra luminii; spirale de fum matinal se inaltau deasupra acoperisurilor. Vazu in departare propria-i casa. Recunoscu ferestrele odaii sale. Probabil ca geamurile erau acum deschise si slujnicele faceau curatenie. Or fi strangand desigur patul si dupa ce-or sa aseze lucrurile in dulap, aveau sa puna drugul la obloane. Vreme de luni si luni, nimeni n-avea sa patrunda acolo, in afara de praful neobosit, iar in zilele insorite, palidele dare de lumina.
Iat-o acum ferecata in intuneric - mica lume a copilariei sale. Mama sa avea sa lase locul neschimbat, incat el, intorcandu-se, sa se regaseasca din nou, si acolo, in odaia lui, sa se poata simti iarasi un baietandru, chiar si dupa o atat de indelungata absenta; oh, desigur, biata de ea isi facea iluzia ca va putea pastra nestirbita o fericire pierduta pentru totdeauna, ca va putea opri goana timpului, ca va fi de-ajuns, la intoarcerea fiului, sa deschida usile si ferestrele, pentru ca totul sa fie ca odinioara. ( ... )

Intins pe patul ingust, dincolo de conul de lumina al felinarului, in vreme ce ratacea cu inchipuirea gandindu-se la propria-i viata, Giovanni Drogo fu cuprins pe neasteptate de somn. In timpul acesta, chiar in acea noapte - oh, daca ar fi stiut, poate n-ar mai fi avut chef sa doarma - chiar in acea noapte, INCEPU PENTRU EL IREPARABILA FUGA A TIMULUI. Pana atunci el pasise inainte pe drumul primei tinereti lipsite de orice griji, un drum care, cat suntem copii, ne pare fara de sfarsit, si pe care anii aluneca lent, cu pasi usori, astfel ca nimeni nu baga de seama trecerea lor. Mergem, fara graba, privind cu interes in jurul nostru, nu avem nici un motiv sa ne zorim, iar ceilalti tovarasi inainteaza si ei fara nici o graba, oprindu-se adesea in loc, ca sa mai faca vreo gluma. Din pragul caselor, oamenii mari, ne saluta binevoitori. ( ... )

La un moment dat, aproape instinctiv, ne intoarcem privirile inapoi si vedem ca in spatele nostru s-a inaltat un grilaj, zagazuind drumul intoarcerii. Si atunci, intelegem ca timpul trece si ca DRUMUL VA TREBUIE SA SE SFARSEASCA INTR-O ZI. Si vine vremea cand in spatele nostru se tranteste o poarta grea, ce se inchide cu o iuteala fulgeratoare, si nu mai ai timp sa te intorci inapoi. ( ... )

Vai lui, ce cumplit ar fi fost daca s-ar fi putut vedea pe sine insusi, asa cum avea sa fie intr-o zi, acolo unde sfarseste drumul, impiertit pe tarmul marii plumburii. ( ... )

Dinspre desertul de miazanoapte trebuia sa vina norocul lor, aventura, ceasul miraculos care macar odata in viata bate pentru fiecare. Pentru aceasta eventualitate nedeslusita, care cu trecerea timului parea sa devina tot mai nesigura, barbati in toata firea isi iroseau, acolo, in munti, cei mai frumosi ani din viata. ( ... )

In incapere, plutea acum, apasatoare, constiinta noptii, cand temerile ies din zidurile imbatranite si tristetea capata un fel de farmec, cand sufletul isi scutura orgolios aripile peste omenirea adormita. ( ... )

Obisnuinta era, pentru Drogo camera sa, placidele lecturi nocturne, crapatura din tavan, deasupra patului, care intruchipa un cap de turc, zgomotele cisternei care, cu timpul, ii devenisera familiare, scobitura lasata de trupul sau in saltea, asternutul care in primele zile ii paruse atat de ostil, iar acum - placut si primitor, gestul pe care ajunse sa-l faca automat, cunoscand distanta exacta pentru a stinge lampa de gaz si a pune cartea pe noptiera. Stia exact cum anume trebuie sa se aseze dimineata in fata oglinzii, cand se radea, pentru ca lumina sa-i cada in unghiul cel mai potrivit, cum sa toarne apa din lighean, fara sa stropeasca in jur, cum sa deschida broasca incapatanata a unui sertar, tinand cheia putin aplecata in jos. Obisnuinta, scartaitul usii in zilele ploioase, punctul unde cadea raza de luna care intra pe fereastra, si deplasarea ei inceata, odata cu scurgerea orelor, zgomotele din camera de dedesupt, in fiecare noapte, la unu si jumatate fix, cand stravechea rana de la piciorul drept a locotenent-colonelului Nicolosi se redestepta misterios, alungandu-i somnul.
Toate acestea ii apartineau acum, devenisera ale sale si ar fi suferit daca ar fi trebuit sa se desparta de ele. Drogo insa nu stia, nu banuia ca plecarea ar fi insemnat intr-adevar un efort, nici ca viata dusa la Fortareata inghitea zilele una dupa alta, toate egale intre ele, CU O IUTEALA VERIGINOASA. Pentru el, ziua de ieri si cea de alaltaieri erau identice, n-ar fi putut sa le deosebeasca; un fapt petrecut cu trei zile inainte sau cu douazeci, ajungea sa-i para la fel de indepartat. Astfel se derula, fara ca el sa-si dea seama, GOANA TIMPULUI.

marți, 29 septembrie 2009

Norman Mailer - "Vis american"


'M-am apropiat de parapetul de piatra, inalt de un metru, m-am aplecat si mi-am lasat privirea sa coboare spre strada de la inaltimea celor treizeci de etaje, o cladire verticala, o napustire abrupta, ma incerca din nou dorinta de a sari, o dorinta inca estompata, precum primul acord al unei corzi de vioara intr-o sala pustie de concert. Luna aluneca repede pe cer, sfasiind norii. Cu cat as fi ramas mai mult langa parapet, cu atat m-as fi lasat ispitit. Aerul proaspat mi se urca la cap ca muzica sferelor, nu ma mai saturam. Prin minte mi-a trecut deodata gandul "daca o iubesti pe Cherry, trebuie sa sari", gand care era o prescurtare a altuia, potrivit caruia pintecul lui Cherry rodise un copil si ca moartea mea, moartea mea violenta, ar adauga viata embrionului abia infiripat, ca astfel, prin el, as fi renascut si eu, eliberat de tot trecutul"

vineri, 25 septembrie 2009

Arthur C. Clarke - "Sfarsitul copilariei"


"Navele uriase incepusera sa se scurga din adancimile nestiute ale spatiului, fara nici un avertisment. Ziua aceea fusese descrisa in literatura, de nenumarate ori, insa nimeni nu crezuse ca avea sa se intample cu adevarat. Cand, in sfarsit,se ivisera zorii, formele stralucitoare si tacute ce atarnau deasupra fiecarei tari reprezentau simbolul unei stiinte la care omul nu putea aspira decat dupa secole. Timp de sase zile, navele plutisera nemiscate deasupra oraselor omului, nelasand sa se banuiasca daca stiau ceva despre existenta acestuia. Desi nu era nevoie sa se banuiasca, navele cele mai puternice nu se puteau opri intamplator deasupra New-York-ului, Londrei, Parisului, Moscovei, Capetown-ului, Romei, Tokyo-ului, sau Canberrei... Unii oameni banuisera adevarul chiar inainte de sfarsitul acelor zile ce inghetasera inimile. AVEA LOC PRIMA TENTATIVA DE CONTACT CU OMENIREA A UNEI RASE EXTRATERESTRE. In interiorul navelor tacute si nemiscate, experti psihologi studiau, probabil, reactiile omenirii. Urmau sa actioneze atunci cand curba tensiunii avea sa atinga maximul. In cea de-a sasea zi, Karellen, Administratorul Pamantului, si-a anuntat lumii intregi PREZENTA, printr-o transmisie radiofonica efectuata simultan pe toate frecventele si lungimile de unda. Vorbea o engleza perfecta. Continutul discursului fusese insa si mai desumpanitor decat forma lui. In mod evident, constituia opera unor supergenii, dovedind o cunoastere completa si absoluta a problemelor omenirii. Nu exista nici o indoiala : eruditia si virtuozitatea lui Karellen, aluziile voalate la cunostiintele ezoterice, toate erau deliberate, pentru a convinge omenirea ca se afla in prezenta unei covarsitoare puteri intelectuale. Cand Karellen incheiase, popoarele Pamantului stiusera ca zilele precarei lor suveranitati luasera sfarsit."

joi, 24 septembrie 2009

G.G. Marquez - "Un veac de singuratate"


" - Vino incoace, ii spuse el. Se opri langa hamac, in sudori de gheata, simtind ca i se innoada matele, in timp ce Jose Arcadio ii mangaia cu varful degetelor gleznele, apoi pulpele, si chiar coapsele, murmurand : Ah! Ea trebui sa depuna un efort supraomenesc cand o forta ciclopica o despuie de imbracamintea intima in doi timpi si trei miscari si o sfasie ca pe o pasarica. Mai avu timp sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca s-a nascut, inainte de a se darui inconstienta placerii neuitate a acestei dureri insuportabile, in mlastina fumeganda a hamacului, care absorbi ca o sugativa izbucnirea sangelui ei."

marți, 22 septembrie 2009

Cum simte domnisoara Smilla zapada - Peter Hoeg


Ne aflam in Danemarca, si nu uitam ca, in ciuda unei largi autonomii obtinuta de curand, uriasa Groenlanda apartine acestui stat, iar Groenlanda, are nume de tinut verde, dar este mama zapezilor. Dar actiunea romanului nu se petrece in Groenlanda, ci la Copenhaga, unde baietasul de sase anisori, Isaiah, este gasit mort in zapada, in fata unui bloc, culcat cu fata in jos. Smilla Jasperson este experta in cititul semnelor in zapada, si intelege ca moartea baiatului ascunde ceva sinistru. Cercetarile conduc spre un vas de croaziera, aflat in apropierea calotei arctice, si implica in acest caz tenebros o echipa de cercetatori care ascund un secret teribil. Victima, micul Isaiah, si domnisoara Smilla, care aveau o legatura de prietenie,fiind originari din Groenlanda, si suportau cu suferinta atmosfara daneza, care ii uniformiza pe toti cetatenii, nutrind prejudecati fata de cei proveniti din Groenlanda. Pe parcursul romanului, domnisoara Smilla ne arata felul tainic in care gheata si viata se inrudesc si face o paralela intre o aventura pe mare si meditatia despre dragoste si sentimentul pierderii.

In afara de acest roman, editura "Univers" ne-a mai prezentat si romanul "Femeia si maimuta", de Peter Hoeg.

marți, 11 august 2009

BIBLIOTECA AKASHA


Misticii si inteleptii vorbesc despre existenta unui camp fundamental de energii fluctuante care cuprinde in sine memoria constanta si eterna a universului. Acest camp cosmic leaga totul in realitatea profunda ,conserva si transmite informatia. Fizica cuantica confirma existenta acestui camp, de la care porneste totul : stringurile, atomii, stelele, galaxiile, fiintele si constiinta. Campul fundamental conserva datele a tot se s-a produs si petrecut vreodata pe Terra si in intreg cosmosul, si face legatura intre tot ceea ce s-a intamplat sau urmeaza sa se intample. Acest camp a fost numit "documentul", "cronica", sau "biblioteca" AKASHA. In orice om este prezenta o intuitie profunda in legatura cu o mare armonie care unifica tot ce este, a fost si va fi in Univers, de la materii, la fiinte, fapte, si ganduri , pana la sentimente. Omul se afla, in Akasha, asemenea unei insule din mare, legata, pe sub ape, prin fundul marii, de toate celelelte insule, si de uscat.

luni, 3 august 2009

Binecuvantarea



Binecuvantarea este intotdeauna orientata: vine de la o sursa si vizeaza un recipiendar.Ea este intotdeauna un dar, o revarsare gratuita.In actul binecuvantarii cuvantul este ridicat dincolo de statutul sau profan, in Sacru. Segnen, in germana, Blessing, in engleza. Benedictio in latina, Baruk, la evrei.
"Baruk ata Adonai Eloheinu,Melek ha olam", asa incepe orice rugaciune ebraica. "Binecuvantat fie DomnulDumnezeul nostru,regele lumii".

John Fowles

Colectionarul

CIRESARII